l la respectiva şedinţă de pregătire, „stranierii“ au refuzat să asculte indicaţiile antrenorilor şi doar s-au jucat cu mingea l ieri a fost nevoie de întrevederea antrenorului Maccoppi cu directorul executiv Ioan Mironaş pentru ca toţi jucătorii să participe la antrenament l un sponsor care să rezolve plătile salariului către componenţii lotului era aşteptat astăzi la echipă, însă a fost reprogramat pentru ziua de miercuri
Într-un moment prielnic, traversat acum pe durata etapelor din campionatul ligii secunde, gruparea pietreană de fotbal Ceahlăul pare că se loveşte, din nou, de problemele ivite în propria curte. Seria celor trei meciuri oficiale din seria I, în care galben-negrii au izbutit să nu piardă, ba în care s-au ales şi cu puncte la fiecare dispută cu Brăila, Pojorâta şi Rapid Suceava, adusese formaţia FC Ceahlăul mult mai aproape de îndeplinirea primului obiectiv propus. Ai noştri continuă să viseze cu ochii deschişi la evitarea retrogradării directe de pe locul 13 al clasamentului. Mai apoi, în mini-campionatul fazei play-off, Barna, Drăghiceanu şi restul companiei îşi propun un parcurs care să-i asigure de continuitate în Liga a II-a şi din stagiunea următoare.
Până să ajungă să înceapă „războiul“ cu adversarii direcţi pentru punctele necesare în clasament, elevii antrenorului italian Stefano Maccoppi s-au confruntat zilele trecute cu un altfel de „adversar“. Miercuri, jucătorii Ceahlăului au refuzat să participe la şedinţa de antrenament, invocând neachitarea salariului. Diriguitorii clubului au încercat să-i îmbuneze pe componenţii lotului. Aceştia au anunţat sosirea unui sponsor pentru ziua de miercuri, care să rezolve plata către jucători. Elevii italianului Maccoppi îl aşteptau şi astăzi pe misteriosul sponsor, însă acesta şi-a reprogramat prezenţa pe Borzoghean pentru ziua de miercuri. Ca urmare şi jucătorii au boicotat antrenamentul de acum două zile. Aceştia au ieşit toţi pe teren, pentru şedinţa de pregătire, însă nu au ascultat de indicaţiile antrenorilor, ci mai mult s-au jucat cu mingea. La antrenamentul de ieri, primii care au ieşit în mod organizat pe teren au fost doar tinerii fotbalişti localnici. Ceilalţi, „stranierii“ (şase la număr), au cerut o întrevedere cu reprezentanţii din condu-cerea clubului pentru clarificarea situaţiei lor. La respectiva întrevedere au participat antrenorul Stefano Maccoppi şi directorul executiv, Ioan Mironaş. Primul dintre ei nu-şi va putea conduce echipa de pe banca tehnică nici în următoarea partidă oficială. Jocul este anunţat pentru ziua de mâine (ora 11), la etapa cu numărul 23 a sezonului re-gulat (tur-retur) din Liga a II-a, pe terenul vecinilor de la Sport Club Bacău, echipă ocupantă a locului 6 în clasamentul la zi al seriei I. La Bacău, pentru meciul de mâine, în formula galben-negrilor de la Ceahlăul nu vor putea fi găsiţi doi jucători importanţi. Emmanuel Mandy şi Bruno Gomis au plecat să răspundă convocării la echipa naţională a statului Guineea Bissau.
Cei doi jucători de la FC Ceahlăul sunt doriţi să participe la meciurile de calificare în cadrul „Cupei Africii“ pe naţiuni. În respectiva competiţie, Gomis şi Mandy vor înfrunta, miercuri 23 martie, formaţia similară a Kenyei. În clasamentul celor 13 competitoare din seria I a ligii secunde, Ceahlăul a rămas pe ultimul loc. Ai noştri se află la doar un punct distanţă de postura care permite accederea în faza play-out (lupta pentru evitarea retrogradării), cu restul de şase formaţii.
(Ciprian AVĂDANEI)