Acasă Sport Fotbal – FC Ceahlăul / Până la revenirea acţionarului majoritar Masone, pe...

Fotbal – FC Ceahlăul / Până la revenirea acţionarului majoritar Masone, pe Borzoghean, cu proprii juniori, Antrenorul Chertic face doar antrenamente de menţinere a formei sportive

1768
0
DISTRIBUIȚI

„Vacanţă, până la noi ordine!“, a fost mesajul pe care profesorul Lidi Chertic l-a primit ieri dimineaţă din partea reprezentanţilor conducerii administrative a divizionarei secunde FC Ceahlăul. Cu grupa juniorilor participanţi în cadrul campionatului naţional al Elitelor, profesorul Lidi Chertic a fost solicitat să participe şi în ultimele două etape din competiţia Ligii a II-a a seniorilor. 0-2 la indigo, au fost înfrângerile pe care tinerii din curtea galben-negrilor le-au înregistrat la vizita a două formaţii cu pretenţii de promovare: Rapid Bucureşti şi Academica Clinceni.

Fost jucător apreciat în curtea Ceahlăului, ca extremă a galben-negrilor, în echipa anilor ‘80, Lidi Chertic a ajuns acum în rolul antrenorului care-şi coordonează elevii la nivelul primei echipe a clubului pietrean de fotbal. Înainte de a accepta propunerea conducerii FC Ceahlăul, Chertic s-a format în curtea Liceului cu Program Sportiv din oraş.

„Numai cu elan şi entuziasm nu poţi performa. Nu ai cum!“

Experienţa nefastă trăită împreună cu proprii juniori în ultimele două etape oficiale din anul 2015 l-a convins pe profesorul Lidi Chertic asupra mai multor aspecte necesare în curtea formaţiei rămasă pe ultimul loc. Antrenorul pietrean spune că tebuie aduşi, chiar din această pauză competiţională, jucători cu experienţă, pe fiecare post în parte.

„Altfel, va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil de rezistat, chiar şi la nivelul întrecerii eşalonului secund. Numai cu elan şi entuziasm nu poţi performa. Nu ai cum!“. Mâine, la FC Ceahlăul este aşteptat să revină acţionarul majoritar Angelo Massone. Italianul a lăsat de înţeles că o soluţie pentru redresarea echipei în campionatul Ligii a II-a poate surveni cu un alt antrenor, cel mai probabil tot italian, alături de alţi jucători noi, pesemne tot din Peninsulă.

Colaborare gratuită, până acum, cu antrenorul pietrean

Odată cu revenirea lui Massone se va putea şti, durata vacanţei de iarnă a echipei FC Ceahlăul, componenţa viitorului lot de jucători, dar şi numele unui alt antrenor, în cazul în care nu se va mai continua colaborarea (gratuită, până acum!) cu profesorul Lidi Chertic. Până pe 18 decembrie, grupa juniorilor de Elită participantă în campionatul Ligii a II-a pentru FC Ceahlăul îşi va continua programul de pregătire, cu antrenamente de menţinere a formei sportive. 27 februarie 2016 este data anunţată pentru reluarea întrecerii de campionat la nivelul seriei I a eşalonului secund intern de fotbal.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.