l cu ajutorul noilor memorii, neplătiţi de 90 de zile de la declararea insolvenţei, jucătorii Ceahlăului pot solicita federaţiei să devină liberi de contract
Următoarele două zile pot deveni foarte importante pentru viitorul grupării pietrene de fotbal Ceahlăul. „Ori renaştem ori se duce totul de râpă!“, sunt variantele pe care le anunţă fiecare dintre reprezentanţii taberei de pe Borzoghean.
Astăzi, la Tribunalul Neamţ este aşteptată, oficial, confirmarea deciziei Comitetului Creditorilor pentru retragerea italianului Angelo Massone privind dreptul de administrator special al clubului. Apoi, mâine 18 septembrie, în curtea FC Ceahlăul se împlinesc cele 90 de zile de la declararea insolvenţei. Momentul respectiv poate veni în sprijinul jucătorilor echipei, în intenţia acestora de a-şi solicita, la federaţie, prin memorii, postura de a deveni liberi de contract. Neplătiţi pe durata celor 90 de zile de insolvenţă, oricare dintre componenţii lotului FC Ceahlăul are dreptul de a-şi depune memoriu ca urmare a nerespectării angajamentului de către club. Mai mult ca sigur, cei care-şi vor cere dezlegarea faţă de contractul pe care-l au cu FC Ceahlăul vor primi aviz favorabil din partea Comisiei de Etică şi Disciplină a FRF.
Dezlegaţi de club, dar tot fără o certitudine în altă parte
Declaraţi liberi de contract, jucătorii Ceahlăului nu pot fi înregimentaţi, imediat, la alte cluburi de pe plan intern, ci doar la noua perioadă de transferuri.
„Până la urmă, cred că toţi vor stabili să rămână aici, dar numai în condiţiile în care ar fi asiguraţi că se mişcă ceva în ideea salvării clubului. De promisiunile neonorate ale lui Massone ne-am săturat cu toţi, aşteptăm ceva concret“, declara unul dintre jucătorii de bază ai echipei antrenată de Costel Ilie. Până pe 18 septembrie, pentru a fi sigur că nu-şi va pierde jucătorii, italianul Angelo Massone ar trebui să achite, întregului lot, restanţele financiare pe lunile iunie şi iulie, plus cheltuielile curente din cadrul clubului.
Investitorii ar veni lângă FC Ceahlăul
Italianul Luigi Bodo a declarat că-şi doreşte să ajute, pe mai departe, activitatea echipei de fotbal Ceahlăul, fie prin intermediul firmei sale RIFIL sau chiar personal. Bodo a achitat chiar în avans o sumă importantă de bani la FC Ceahlăul, dar a mărturisit că nu intenţionează să preia, singur, frâiele conducerii taberei de pe Borzoghean. Şi alţi oameni importanţi de afaceri s-au declarat deschişi ideii de a scoate clubul pietrean de fotbal din criza financiară în care se găseşte.
O singură doleanţă: să plece Massone!
Condiţia acestora de a se alătura echipei galben-negrilor Ceahlăului este legată de plecarea italianului Angelo Massone din club. La fel ca şi până acum, societatea Getica, dar şi Ro Com Central ar putea continua, cu injecţii importante de capital la FC Ceahlăul, prezentând însă aceeaşi condiţie stabilită şi de ceilalţi presupuşi sponsori. Fără să prezinteun plan concret, bazat pe aspecte reale de reorganizare a clubului, Angelo Massone simte că este momentul să facă pasul înapoi. Acesta a declarat, în rândul apropiaţilor, că va lăsa la conducere pe oricine vine să salveze echipa de la faliment. În aceste condiţii, banii alocaţi clubului în eventualitatea unui împrumut rapid, s-ar transforma în acţiuni. Ulterior, în eventualitatea în care clubul va încheia cu bine perioada de insolvenţă, salvatorul de acum ar putea deveni noul acţionar majoritar la FC Ceahlăul.
(Ciprian AVĂDANEI)



