l de ieri, la programul de pregătire al divizionarei secunde pietrene participă şi fundaşul Călin, cel care marţi rămăsese înzăpezit la momentul reunirii lotului FC Ceahlăul
La capătul primelor patru zile cu antrenamente de reacomodare la efort, lotul de jucători al FC Ceahlăul are anunţat astăzi primul meci test. Evenimentul este programat chiar astăzi, de dimineaţă (ora , de la ora 10.30) în curtea stadionului „Municipal“. Adversari îşi vor fi, între ei, toţi componenţii pe care cei trei antrenori (Stefano Maccoppi, Dario Dighera şi Lidi Chertic) ìi au acum la dispoziţie pentru perioada de pregătire. „Este ştiut deja faptul că jocul semnifică cea mai bună acţiune de verificare pentru jucătorii unei echipe“, declarau reprezentanţii conducerii FC Ceahlăul.
De luni începând, divizionara secundă pietreană va trece în perioada cu două antrenamente de pregătire, programate în fiecare zi. Etapa respectivă semnifică şi debutul cantonamentului de pregătire centralizată, cartierul general fiind fixat pe plan local.
Maccoppi, antrenor riguros şi pretenţios
Asemeni antrenamentelor desfăşurate începând de marţi şi până ieri, reprezentanţii staffului tehnic vor pune accent tot pe şedinţele de pregătire tehnico-tactică şi nicidecum cele destinate exclusiv acumulărilor fizice. „Omul este un tip OK, bine intenţionat, care vrea şi aşteaptă rezultate. Este pretenţios şi riguros în tot ceea ce face, pune suflet şi aşteaptă să culeagă numai rezultate pozitive cu echipa“. Declaraţia ìl vizează pe antrenorul principal italian, Stefano Maccoppi şi a fost făcută de profesorul pietrean Lidi Chertic. Acesta din urmă este antrenorul care, la momentul de faţă, continuă să dea tot cei mai mulţi jucători (cei din grupa de Elită) în vestiarul primei echipe a FC Ceahlăul.
Astăzi se decide lotul care va intra, de luni, în cantonament
În urma jocului test „în familie“, comandat pentru ziua de astăzi, antrenorii divizionarei secunde pietrene de fotbal îşi vor forma o idee mai clară asupra lotului de moment şi asupra nevoilor perioadei următoare, până la revenirea campionatul Ligii a II-a.
27 februarie este data anunţată pentru reluarea competiţiei eşalonului secund intern, moment în care formaţia FC Ceahlăul va juca în deplasare pe terenul liderei la golaveraj în prima serie, Dunărea Călăraşi. În clasament, echipa noastră ocupă ultimul loc în ierarhia celor 13 competitoare. Ceahlăul are doar 8 puncte reuşite în cele 18 etape consumate la nivelul campionatului Ligii a II-a.
De ieri a revenit şi fundaşul Călin
Alături de „stranierii“ Pantano şi Ortega şi de cei doi jucători localnici (Barna şi Margine) rămaşi din garda veche a FC Ceahlăul, de ieri, la programul de pregătire a ajuns şi fundaşul Călin. Acesta a întârziat la antrenamente întrucât rămăsese înzăpezit.
Miercurea şi sâmbăta vor fi zilele în care componenţii divizionarei secunde pietrene vor disputa, pe durata pauzei competiţionale rămase la dispoziţie, partidele amicale de pregătire. Ieri, directorul sportiv Ioan Mironaş lucra la alcătuirea listei cu adversarii programaţi echipei FC Ceahlăul în seria testelor acestei ierni. Jocurile de verificare vor fi găzduite pe terenul sintetic al stadionului „Municipal-Ceahlăul“, iar ca posibili adversari ai galben-negrilor pietreni sunt anunţaţi componenţii formaţiilor de Liga a II-a şi Liga a III-a, aflate în imediata apropiere: Petrotub Roman, Aerostar Bacău şi Rapid CFR Suceava.
(Ciprian AVĂDANEI)