l FRF a adus mai multă motivaţie întrecerii juniorilor mari, oferind şi echipelor slab clasate în serii şansa de a juca o finală
Patru a fost numărul echipelor nemţene înscrise în cadrul categoriilor de juniori A şi B şi participante, în finalul săptămânii trecute, la jocurile din turneul „Cupei Regiunilor“. LPS Piatra-Neamţ şi ACS Ceahlăul ‘05, la nivelul categoriei juniorilor A, respectiv formaţiile liceelor cu program sportiv din Roman şi Piatra-Neamţ (la nivelul secţiunii juniorilor B) au susţinut, sâmbătă şi duminică, primele confruntări din noul format al întrecerii acestei categorii de vârstă. Cele patru echipe nemţene s-au clasat în seriile preliminare ale Campionatului Naţional mai jos de locul 7, motiv pentru care au fost înscrise în noua etapă, Cupa Regiunilor.
Trofee şi pentru competitoarele ieşite din lupta la medalii
Organizatoarea întrecerii, FR Fotbal a schimbat regulamentul de desfăşurare a competiţiei la nivel de juniori, preferând să ofere o miză aparte (trofee) şi competitoarelor ieşite din lupta pentru medalii. În primul tur eliminatoriu, la juniori mari (A), LPS Piatra-Neamţ (profesor Teodor Ciocârlan) a pierdut, 0-5, duelul de pe terenul propriu cu reprezentanţii grupării CSMS Iaşi. Nici juniorii B pietreni, legitimaţi în curtea aceleiaşi grupări nu au reuşit să-şi apropie victoria. Echipa profesorului Ciprian Iosub a terminat la egalitate, 0-0, după încheierea timpului regulamentar de joc, duelul cu FCM Dinamo Oneşti, programat pe teren propriu. Întrucât era nevoie de stabilirea unei echipe învingătoare, la finalul disputei s-a trecut la executarea seriei loviturilor de departajare, iar oneştenii s-au impus cu 6-5. De un final de joc fericit au avut parte juniorii A legitimaţi în curtea ACS Ceahlăul ‘05, învingători la Bacău cu 1-0 împotriva localnicilor de la ASC.
LPS Roman, cea mai clară victorie în primul tur
Cea mai clară victorie a juniorilor nemţeni în prima etapă din cadrul Cupei regiunilor au realizat-o elevii profesorului „Ticu“ Lupuşoru. Cei de la LPS Roman s-au impus în deplasarea susţinută pe terneul formaţiei FCM Dorohoi.
În următoarea fază, ACS Ceahlăul primeşte vizita celor de la FC Botoşani (sâmbătă 9 mai, de la ora 12). În situaţia în care partida se termina cu un rezultat de egalitate la finalul timpuluir egulamentar de joc, vor urma loviturile de departajare, iar câştigătoarea „loteriei“ penalty-urilor va juca finala zonei, pe 16 mai.
La nivelul categoriei juniorilor B din Cupa Regiunilor, etapa a doua programează formaţiei LPS Roman meciul de pe terenul propriu cu ASC Bacau. Duelul este anunţat pentru ziua de sâmbătă, 9 mai, de la ora 14, iar câştigătoarea va juca finala zonei, tot pe 16 mai. La ambele categorii de vârstă, câştigătoarele zonelor îşi asigură participarea la turneul semifinal al „Cupei Regiunilor“.
(Ciprian AVĂDANEI)