Fostul viceprimar Ion Buzdea îşi redobândeşte locul în consiliul local

Data:

Ion Buzdea, fost viceprimar al comunei Poiana Teiului şi fost consilier local din partea PSD, demis din toate funcţiile politice şi administrative după un conflict cu primăriţa Ana Ancuţa, va trebui „reintegrat“ în Consiliul Local.

El a pierdut calitatea de consilier local în luna martie 2022, printr-un al prefectului Adrian Niţă – care a curs cererii PSD de mazilire a din partid (calitatea de mebru în CL încetează odată cu pierderea statutului de membru al partidului pe listele căruia a fost ales).

În luna septembrie, Ion Buzdea şi-a recăpătat carnetul de membru de partid printr-o decizie definitivă pronunţată de Curţii de Apel Bacău, care a confirmat o decizie pronunţată de Tribunalul Neamţ în ianuarie 2023: „Admite acţiunea formulată de reclamantul Buzdea Ion în contradictoriu cu pârâtul Partidul Social Democrat – Filiala Piatra-Neamţ. Anulează Hotărârea nr. 2 din 19.02.2022 a Consiliului Politic Judeţean al Partidului Social Democrat şi Hotărârea nr. 29 din 10.03.2022 a Comisiei Judeţene de Etică, Integritate şi Arbitraj a Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat Neamţ“.

În baza acestei decizii, marţi (12 decembrie), Curtea de Apel Bacău a decis anularea ordinului de prefect prin care s-a constatat încetarea mandatului de consilier local al lui Ion Buzdea.

„Admite recursul (introdus de Ion Buzdea – n.r.). Casează în parte sentinţa recurată, iar în rejudecare: Admite în parte cererea. Anulează Ordinul nr. 111/21.03.2022 emis de Prefectul Judeţului Neamţ. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate. Definitivă“, se arată în hotărârea magistraţilor din Bacău.

Prefectul Adrian Niţă ne-a declarat că nu are cunoştinţă despre hotărârea de anulare a ordinului emis în martie 2022, şi că aşteaptă motivarea de la Bacău pentru a stabili care sunt următorii paşi procedurali.

Dacă din punct de vedere politico-administrativ stă bine, nu la fel de bine este poziţionat fostul viceprimar de la Poiana Teiului faţă de rigorile legii penale.

În 2022, la nici trei luni după demitere, Buzdea a fost trimis în judecată de DNA, pentru şantaj şi acces ilegal la un sistem informatic, ambele în formă continuată. Conform anchetatorilor, în perioada 2020 – ianuarie 2022, Buzdea a ameninţat-o pe Ana Ancuţa (primar şi preşedinta organizaţiei locale a PSD) că va face publice mai multe înregistrări video compromiţătoare, determinând-o astfel să-l înscrie pe lista consilierilor locali, pe un loc eligibil, cu ocazia alegerilor ce urmau să se desfăşoare pe 27 septembrie 2020. De asemenea, el a şantajat-o în continuare ca să-l propună viceprimar şi să-l susţină în faţa consilierilor, pentru a obţine voturile necesare numirii în această funcţie.

„În urma acestor acte de constrângere, persoana vătămată ar fi dat curs celor solicitate de inculpat, iar în cele din urmă acesta a fost votat viceprimar al comunei Poiana Teiului. De asemenea, inculpatul i-ar mai pretins persoanei vătămate şi suma de 150.000 de lei. În cursul lunii ianuarie, inculpatul ar fi accesat fără drept, în două rânduri, datele stocate (SMS-uri şi fotografii) în telefonul mobil al persoanei vătămate“, preciza la vremea respectivă un comunicat al DNA.

Cei 150.000 de lei ceruţi primăriţei ar fi fost, de fapt, împrumutaţi acesteia – susţine Buzdea. Pentru recuperarea banilor, Buzdea încă se luptă în instanţă cu Ancuţa.

(Liviu ILIE)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Biciclist izbit de tren

Cel mai probabil din neatenţie, un bărbat în vârstă...

Trei sferturi din maşinile verificate în trafic aveau probleme

Controalele tehnice în trafic desfăşurate, anul trecut, de Registrul...