l de asemenea, profesoara Georgeta Oprea va contesta sancţiunea disciplinară ce i-a fost aplicată
Şcoala Gimnazială „Vasile Mitru“ Taşca continuă să fie scena unor conflicte făţişe între profesoara Georgeta Oprea – fosta directoare, pe de o parte, şi profesoara Monica Ţuţuianu – actuala directoare şi un grup de părinţi, pe de altă parte. De la momentul în care Georgeta Oprea a fost nevoită să-şi dea demisia după ce a fost acuzată de părinţi că i-ar fi ţinut partea unei profesoare de limba engleză care-i jignea şi-i ameninţa pe elevi, neînţelegerile s-au acutizat. Luna trecută, profesoara Oprea a fost sancţionată, tot ca urmare a plângerilor părinţilor, cu reducerea salariului, pentru că, la rându-i ar fi ameninţat şi jignit elevii.
Imediat după ce a aflat că a fost sancţionată, fosta directoare şi-a luat concediu medical. Dar s-a plâns şi la Inspectoratul Şcolar, reclamând purtarea abuzivă a noii conduceri, precum şi faptul că a fost forţată să-şi prezinte demisia.
„În noiembrie (2015-n.r.) am fost nevoită să demisionez pentru că nu mai suportam psihic presiunea pusă la cale de administraţia locală prin televiziunile chemate pentru a face ordine în şcoală. Părinţii care m-au denigrat erau foşti elevi de-ai mei, şi ştiam ce le poate capul – fiind dintre cei slabi la învăţătură. Părinţii erau şi sunt în slujba primarului, şi acum în slujba actualei directoare. Am înaintat un memoriu la Inspectoratul Şcolar, dar nu a fost trimis niciun reprezentant care să analizeze situaţia mea.
S-a convocat totuşi o comisie de disciplină la care eu am fost victima. Rezultatul: tăierea a 10% din leafă, sancţiune pe care o voi contesta. Am trimis o plângere şi la prefect. Aştept un răspuns. dacă nu se rezolvă situaţia, o să mă adresez Ministerului edu-caţiei. Eu nu vreau să fac rău la oameni, dar nici să fiu distrusă profesional“, a declarat profesoara Georgeta Oprea.
Reamintim că demisia din funcţia de director al Şcolii „Vasile Mitru“ Taşca – pe care o deţinea din februarie 2014 – a fost justificată de profesoara Oprea cu obişnuitele „motive personale“. Părinţii despre care domnia sa susţine că sunt „în slujba actualei directoare“ susţin că odată ajunsă cu normă întreagă la catedră, fosta directoare a început să solicite mici atenţii pentru note bune. Ea a fost înregistrată în timpul orelor, când jignea pe copii.
De aici i s-a şi tras sancţiunea pe care acum vrea să o conteste.
(Liviu ILIE)