De vineri şi până duminică, municipiul Piatra-Neamţ a fost locul de întâlnire al unora dintre cei mai talentaţi tineri fizicieni români – participanţi la cea de-a XXVII-a ediţie a Concursului Naţional „Evrika“. Competiţia a reunit la start 183 de elevi din clasele VII-XII, din aproape toate judeţele şi din municipiul Bucureşti. Alături de aceştia, la Piatra-Neamţ au fost prezenţi 42 de profesori însoţitori şi 22 de profesori membri ai Comisiei centrale, dintre care 19 profesori din învăţământul preuniversitar şi 3 profesori universitari.
Judeţul nostru a fost reprezentat la acest concurs de 14 elevi, de la trei colegii naţionale. De departe, cea mai notabilă performanţă îi aparţine elevei Flavia Cristina Pascal (clasa a VII-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Piatra-Neamţ) – care a obţinut premiul I la grupa sa de vârstă. Alţi doi elevi nemţeni au obţinut menţiuni. Este vorba despre Daniel Manole (clasa a IX-a) şi Sebastian Leontică (clasa a XI-a) – de asemenea de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“.
Din lot au mai făcut parte Matei Buzdea, Ioana Alexandra Brănuţ, Elena Filip-Muraru, Mihai Cosmin Cosniceanu, Petre Comin Teacu, Raluca Miron, Andra Elena Spiridon – de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Piatra-Neamţ; Rareş Polenciuc, George Chiriac, Andrew Hiroaki Okukura – de la Colegiul Naţional „Roman Vodă“ Roman; Tudor Daniel Bejan – de la Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ.
„Dorim să mulţumim sponsorilor, partenerilor, profesorilor, elevilor voluntari şi unităţilor de învăţământ care s-au implicat în organizarea competiţiei – calificată de oaspeţii noştri drept una dintre cele mai reuşite de până acum“, a ţinut să spună inspectorul şcolar de fizică Cristinel Secară.
La fondul de premiere al competiţiei, o importantă contribuţie a avut Consiliul Judeţean Neamţ, care a oferit 5.000 de lei. De asemenea Primăria Roman a decernat premii speciale (in memoriam profesorul Mircea Gligor), elevilor nemţeni cu cele mai mari punctaje la categoriile lor de vârstă.
(Liviu ILIE)



