Figură bună pentru judeţul nostru la Târgul de Turism

Data:

Cea de-a 43-a ediţie a Târgului de Turism al României s-a încheiat duminică, 19 februarie şi a fost o ocazie cum nu se poate mai potri-vită pentru autorităţile judeţene de a promova turismul local. Preşedintele Ionel Arsene a fost prezent la standul organizat de Consiliul Judeţean la Romexpo şi s-a declarat mulţumit de feed-back-ul primit de la vizitatori.

„Participarea la acest târg este menită să pună în valoare produsele turistice nemţene şi zonele cele mai frumoase din judeţ, ştiut fiind faptul că zona noastră deţine un potenţial turistic ridicat, compus dintr-un bogat patrimoniu cultural şi natural, dintr-o infrastructură de cazare şi alimentaţie publică bine dezvoltată, precum şi de existenţa unor tradiţii şi obiceiuri care încă se mai pastrează şi sunt un veritabil produs turistic“, a spus Ionel Arsene.

La această ediţie Consiliul Judeţean Neamţ a promovat două evenimente anuale ce au loc în judeţ – Festivalul Muntelui Ceahlău, care se va desfăşura în perioada 5-6 august 2017, în Staţiunea Durău, şi cea de a 12-a ediţie a Festivalului de artă populară „Lada cu zestre“, care se desfăşoară la Piatra-Neamţ în perioada 26-28 mai 2017.

La târgul de la Romexpo au fost prezente, de asemenea, şi primăriile Piatra-Neamţ şi Târgu-Neamţ, care au ales anul acesta să se promoveze separat, cu standuri şi strategii proprii.

(Roxana ZAHARIA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Container făcut scrum

De la o ţigară aruncată aiurea, duminică după-amiază, a...

Razie de amploare la Piatra Şoimului

La sfârşitul săptămânii trecute, politiştii din cadrul Serviciului de...

Incendiu devastator la Cordun

Vineri dimineaţă, din cauza unui aparat electrocasnic defect, care...