Acasă Sport Festivalul judeţean cultural, artistic – sportiv „Ştefan, Ştefan Domn cel Mare“: Mâine...

Festivalul judeţean cultural, artistic – sportiv „Ştefan, Ştefan Domn cel Mare“: Mâine va fi ziua competiţiilor sportive

2380
0
DISTRIBUIȚI

Mâine, 30 iunie 2017, va fi ziua dedicată întrecerilor sportive la manifestările incluse în programul „Festivalului judeţ ean cultural, artistic – sportiv şi de evocare istorică „Ştefan, Ştefan Domn cel Mare“. Evenimentul a ajuns la ediţia a treia şi se desfăşoară în localitatea Ştefan cel Mare timp de trei zile: de vineri şi până duminică, 2 iulie. Organizatorii dau startul de la ora 10 a dimineţii, cu un concurs de cros pentru copiii din clasele I-IV şi V-VIII. Acţiunile sportive ale manifestării includ şi o întrecere între cei mai buni şahişti după care vor continua cu acel tradiţional concurs de biciclete. Traseul va fi stabilit între jaloane şi pe distanţ a de 100 de metri. Încă de la faza lansării invitaţiilor, emulaţie a stârnit şi organizarea turneului de minifotbal „Cupa Ştefan cel Mare“. Acesta este destinat pentru jucătorii localnici şi invitaţii acestora din împrejurimi. Pentru respectiva competiţie, programată pe terenul cu gazon sintetic al comunei, gazdele aşteaptă confirmarea a zece formaţii de copii şi juniori. La prima secţiune vor concura echipele de copii (elevi) din ciclul primar de învăţământ (clasele I-IV) şi cel gimnazial (clasele V-VIII). Animată, competiţia va fi şi la categoria seniorilor, în cadrul căreia înscrierile sunt programate doar în ziua turneului, cea de vineri. Între competitoare sunt aşteptate inclusiv formaţiile care au participat în campionatul municipal de minifotbal. De la ora 12 vor juca mai întâi copiii, iar de la ora 14 seniorii. Pentru momentul premierii participanţilor (ocupanţ ii locurilor I, II şi III), gazdele din comuna Ştefan cel Mare vor pregăti diplome, trofee, dar şi premii în bani. (Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.