Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă

Data:

 

* manifestarea s-a desfăşurat ieri, la Piatra-Neamţ

Ieri la amiază, zona centrală a municipiului Piatra-Neamţ a căpătat culoare, la propriu. Câteva sute de elevi de gimnaziu şi de liceu au îmbrăcat straie populare şi au readus în atenţia pietrenilor cele mai frumoase tradiţii de Crăciun şi Anul Nou, în cadrul manifestării intitulate Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă – ediţia a XI-a.

Formaţiile de colinde, urători, căiuţi, urşi şi capre s-au adunat la ora 10.00 în faţa Casei de Cultură Piatra-Neamţ, unde au susţinut un scurt spectacol “de încălzire”, apoi au pornit în alai pe traseul Casa de Cultură a Sindicatelor – Muzeul de Istorie – Piaţa Ştefan cel Mare – Teatrul Tineretului – Platoul Curţii Domneşti. Mai apoi au prezentat publicului adunat ad-hoc datini şi obiceiuri în câteva locaţii diferite: Casa de Cultură a Sindicatelor, Piaţa Ştefan cel Mare, Platoul Curţii Domneşti  şi Muzeul de Istorie.

Şi-au adus contribuţia la această manifestare formaţii de la următoarele unităţi de învăţământ: Liceul Tehnologic Oglinzi (Capră bătrână; Ursul; grupul de colindători “Datina”), Şcoala gimnazială nr. 2 Oglinzi-Răuceşti (“Ursuleţii vioi”), Şcoala gimnazială “Nicolae Buleu” Mărgineni (Colinde, Dansul Măştilor, Jocul Căiuţilor), Liceul Tehnologic “Ion Creangă” Pipirig (Grup folcloric “Moştenitorii” – Alai de Anul Nou; Grup folcloric “Mlădiţe”), Şcoala gimnazială Rediu (Căiutii), Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Ştefan cel Mare (Formatia Florile dalbe” – Colinde, Trupa de teatru “Razeşii” – Teatru folcloric: “Irozii”, Jocul “Capra” si “Ursul”), Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ (Ansamblul folcloric Toporaşul” – Colinde, Capră, Urs, Urători), Şcoala “Dr. Emanuel Rigler” Ştefan cel Mare (Banda Jianului), Colegiul Tehnic Piatra-Neamţ (“Crăişorii codrului” – Jocul Ursului), Şcoala gimnazială Bălţăteşti (“Arnăuţii”), Şcoala Valea Seacă Bălăteşti (Căiuţii, Capra, Sorcova, Urătura) şi Şcoala gimnazială nr. 8 Piatra-Neamţ (Formaţia “Căiuţii”).

(Liviu ILIE)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...

Simulare de explozie, la Rifil

În ziua de 23 iunie, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...