Explozie într-o garsonieră din Bicaz

Data:

Sâmbătă seară, din cauza unei acumulări de gaz metan, ca urmare a fisurării furtunului de alimentare a unei butelii, a avut loc o explozie într-o garsonieră situată la primul etaj al unui bloc de pe strada Dimitrie Leonida (în cartierul Mărceni) al oraşului Bicaz.

Evenimentul s-a petrecut pe la ora 22. La locul cu pricina au intervenit voluntarii cu o maşină, pompierii pietreni cu altă autospecială, SMURD-ul şi un chipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Când au ajuns forţele, ardeau mai multe haine din holul locuinţei. Pompierii au stins flăcările care ameninţau să se extindă la întreaga garsonieră.

Proprietarul locuinţei, în vârstă de 60 de ani, s-a ales cu arsuri de gradul II la mâini şi în zona capului. El a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Deflagraţia a fost atât de puternică încât majoritatea bunurilor din garsonieră au fost distruse, uşa casei a „sărit“, iar alte două uşi de la garsonierele învecinate au fost avariate. Din fericire, nu a fost necesară evacuarea locatarilor.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Lovită pe „zebră“

Joi după-amiază, la ieşirea din municipiul Piatra-Neamţ, în zona...

Intreruperi Neamt 23.10.2026

Intreruperi Neamt 22.10.2026

Razii la traversări pietonale

Săptămâna aceasta, poliţiştii rutieri desfăşoară acţiuni pentru prevenirea şi...