Robert Codrin Şuba, un pietrean în vârstă de 46 de ani, a fost condamnat de Tribunal la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru că a înşelat statul printr-o firmă cu aproape 500.000 de lei. El are un termen de încercare tot de doi ani, în care este obligat să meargă periodic la „semnat’, să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze 70 de zile de muncă (neremunerată) în folosul comunităţii. De asemenea, va trebui să acopere prejudiciul. Pietreanul a fost judecat în procedură simplificată, beneficiind astfel de reducerea pedepsei cu o treime. Conform sentinţei, el a infiinţat în 2003 firma SRC Sucon SRL, cu sediul social în comuna Gârcina şi, de-a lungul timpului, a băgat în contabilitate 76 de facuri cu TVA emise în numele mai multor societăţi cu care, de fapt, nu avusese niciun fel de relaţii comerciale.
Interesant este cum a reuşit Şuba să-şi înfiinţeze firma cu sediul declarat la Gârcina pe numele unui sătean care habar n-avea că datele sale au fost folosite în acest scop. Iată explicaţia judecătorilor: „Din declaraţia martorului reiese că, din cât îşi mai aminteste, în cursul anului 2013, în localitatea sa de domiciliu s-au prezentat nişte persoane care căutau oameni interesaţi de efectuarea unor cursuri de calificare plătite de Uniunea Europeană. Întrucât şi-a exprimat interesul în acest sens, a oferit datele sale de identificare şi a semnat nişte documente despre care a aflat ulterior că semnificau acte pentru înfiinţarea SC SRC Sucon SRL. Acesta a mai arătat că nu a avut cunoştinţă despre niciun fel de activitate desfăşurată în numele respectivei societăţi comerciale, nu s-a ocupat vreodata de activitatea acesteia şi nici nu a cunoscut că deţine calitatea de administrator până la desfăşurarea anchetei de catre DIICOT“.
La urmărirea penală, Şuba a fost audiat însă a refuzat să facă declaraţii, spunând doar că intenţionează să achite prejudiciul.
(Mihai SAVA)