Vlăduţ Ionuţ Mereuţă, în vârstă de 18 ani, din municipiul Roman, a fost condamnat de judecători, ieri, la un an şi opt luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de evadare. El era arestat domiciliar deoarece comisese mai multe furturi şi, pe 9 noiembrie 2021, şi-a părăsit locuinţa, fiind depistat de oamenii legii pe o stradă din oraş.
„Din data de 21 mai 2021, prin intrarea în vigoare a Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul, ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau a condiţiilor de deplasare, constituie infracţiunea de evadare, urmând a se aplica regulile privind concursul de infracţiuni“, a declarat subinspectorul Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Tot ieri, aceiaşi judecători romaşcani l-au condamnat şi pe recidivistul Florin Vasilică Boghian – patru ani şi cinci luni în regim închis, pentru că a furat mai multe parfumuri din Kaufland. Sentinţele nu sunt definitive.
(Mihai SAVA)