Eroii Revoluţiei – comemoraţi la Piatra-Neamţ

Data:

 

Luni, 22 decembrie, în piaţa din faţa Palatului Administrativ, în prezenţa ÎnaltPreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cele mai importante persoane din administraţia locală, parlamentari, veterani de război, dar şi revoluţionari au participat la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul comemorării eroilor martiri căzuţi pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Evenimentul a fost organizat de Garnizoana Piatra-Neamţ şi a inclus o ceremonie religioasă de cinstire a eroilor martiri, cuvântul preşedintelui Organizaţiei Luptătorilor din Decembrie 1989, cuvântul prefectului judeţului Neamţ, un ceremonial de depunere de coroane şi jerbe de flori în memoria eroilor martiri şi defilarea Drapelului de Luptă şi a Gărzii de onoare.

La eveniment au mai luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, reprezentanţi ai Asociaţiei Ve-teranilor de Război, ai cadrelor militare în rezervă şi retragere, ai Organizaţiei Luptătorilor din decembrie 1989, ai partidelor politice, ai unităţilor Ministerului Afacerilor Interne, Direcţiei Judeţene de Informaţii Neamţ, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, asociaţii, fundaţii, unităţi economice, persoane particulare, elevi, studenţi.

„Aniversăm 25 ani de când regimul totalitar comunist a fost înlăturat prin voinţa românilor, care au învins frica şi au reuşit să răstoarne un sistem care se credea veşnic.

Eroii Revoluţiei Române, ca şi cei care în anii totalitarismului s-au opus oricărei forme de opresiune şi care au făcut din lupta pentru libertate şi democraţie un crez al vieţii lor, merită recunoştinţa noastră profundă şi aducerea aminte. Datoria noastră este să-i cinstim pe aceşti oameni, care au plătit cu sângele lor pentru libertatea de care ne bucurăm noi acum. Sacrificiul eroilor din decembrie 1989 nu trebuie uitat niciodată.

Poate cea mai mare răsplată pentru cei care, direct sau indirect, au fost efectiv în «linia întâi», fie că sunt răniţi ai revoluţiei, fie că sunt urmaşii eroilor martiri, este să vadă o altă Românie în care omul nu mai este îngrădit, în care toţi se simt acasă. Suntem liberi, gândim altfel şi avem o viziune nouă asupra viitorului.

Fac parte din generaţia care la revoluţie păşea în adolescenţă şi care s-a maturizat într-o societate liberă“, a citit prefectul în faţa celor prezenţi.

(A.N.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Incendiu la blocul turn Ozana

O ţigară aruncată aiurea marţi seară a dus la...

Accident pe Bulevardul Traian

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...

Intreruperi Neamt 04.12.2025

Salvare dificilă pe muntele Ceahlău

Marţi, un turist în vârstă de 64 de ani,...