Eroii Revoluţiei – comemoraţi la Piatra-Neamţ

Data:

Marţi, 22 decembrie, în piaţa din faţa Palatului Administrativ, persoane din administraţia locală, parlamentari, veterani de război, dar şi revoluţionari au participat la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul comemorării eroilor martiri căzuţi pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.

Printre cei prezenţi s-au numărat prefectul Vlad Angheluţă, preşedintele Consiliului Judeţean Constantin Iacoban, vicepreşedinta Emilia Arcan şi primarul de Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic. Evenimentul a fost organizat de Garnizoana Piatra-Neamţ şi a inclus o ceremonie religioasă de cinstire a eroilor martiri, cuvântul preşedintelui Organizaţiei Luptătorilor din Decembrie 1989, cuvântul prefectului judeţului Neamţ, un ceremonial de depunere de coroane şi jerbe de flori în memoria eroilor martiri şi defilarea Drapelului de Luptă şi a Gărzii de onoare.

La eveniment au mai luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război, ai cadrelor militare în re-zervă şi retragere, ai Organizaţiei Luptătorilor din decembrie 1989, ai partidelor politice, ai unităţilor Ministerului Afacerilor Interne, Direcţiei Judeţene de Informaţii Neamţ, Servi-ciului de Telecomunicaţii Speciale, asociaţii, fundaţii, unităţi economice, persoane particulare, elevi, studenţi.

„Suntem astăzi împreună, pentru a aduce un omagiu celor care în decembrie 1989 au luptat pentru libertate şi dreptate. Revoluţia Română reprezintă acel moment de cotitură istorică, ce a întors România într-o altă direcţie şi a deschis calea construcţiei democratice a ţării.

Este o perioadă cu o încărcătură emoţională specială. Suntem foarte aproape de sărbătoarea Crăciunului. De aceea, tuturor celor prezenţi vă doresc sănătate, prosperitate, linişte şi speranţă“, a spus prefectul de Neamţ.

(A.N.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Furt din maşină în centrul oraşului

Luni după-amiază, un băcăuan în vârstă de 22 de...

Vulpile din Neamţ, în campanie de vaccinare împotriva rabiei

Judeţul Neamţ intră, la sfârşitul acestei luni, într-o nouă...

Intreruperi Neamt – 16.09.2026

Beat la volan, cu 112 km/h

Duminică spre luni noaptea, pe la ora 2, poliţiştii...