l ea a cerut Curţii de Apel Bucureşti anularea actului administrativ prin care i-a fost acordat calificativul „satisfăcător“ pentru activitatea profesională
Inspectorul şcolar general adjunct Elena Laiu a contestat în instanţă calificativul „satisfăcător“ pe care i l-a acordat Ministerul Educaţiei pentru activitatea profesională din anul şcolar 2014-2015. Doar că nu a ales un „câmp de luptă“ apropiat geografic, aşa cum a făcut-o inspectorul general Viorel Stan (care se va judeca la Bacău cu ministerul), ci mai ferit de ochii curioşilor – tocmai la Bucureşti. Elena Laiu a depus la instanţa de Contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti o cerere vizând anularea deciziei ministeriale prin care activitatea sa managerială a fost cotată drept bună, nu foarte bună. Dosarul, înre-gistrat sub numărul 8.064/2/2015, urmează a primi termen de judecată.
Calificativul „satisfăcător“ primit de Elena Laiu a venit ca urmare a scandalurilor care au lovit în această vară învăţământul nemţean – cel al eliminărilor de la Bacalaureat şi cel al transfe-rurilor ilegale în clasa a IX-a. De altfel, inspectorul şcolar general adjunct Elena Laiu este considerată vinovat moral pentru derapajele de la Bacalaureat, şi direct responsabilă pentru ilegalităţile de la etapa de transferuri post-admitere în clasa a IX-a.
Reamintim că atât Viorel Stan, cât şi fostul inspectorul şcolar general adjunct Mihai Floroaia au primit calificativul „bine“ din partea Ministerului Educaţiei. Ei au contestat pe cale administrativă aceste calificative, însă nu au avut sorţi de izbândă.
Urmare a acestor calificative, cei trei nu mai au dreptul să participe, în următorii cinci ani, la niciun concurs pentru ocuparea vreunei funcţii de conducere în învăţământ. (Liviu ILIE)



