l primarul Dragoş Chitic a obţinut suspendarea executării silite şi eşalonarea la plată a sumei datorate către E.On, în urma negocierilor de la Târgu-Mureş
Compania E.On a dovedit flexibilitate în negocierile purtate cu Primăria Piatra-Neamţ, acceptând eşalonarea la plată a datoriei ce trebuie achitată de la bugetul local. Întâlnirea de joi, găzduită de sediul E.On din Târgu-Mureş, la care s-au prezentat primarul de Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic, city-managerul Bogdan Puşcaşu şi secretarul municipiului, Florin Fecic, a fost fructuoasă de ambele părţi. E.On a primit asigurări că i se va achita datoria, însă în condiţiile pe care le poate suporta bugetul local al municipiului Piatra-Neamţ. Totodată, se va ridica şi restricţia impusă pe conturile primăriei, asta chiar de săptămâna viitoare.
„A fost o întâlnire constructivă şi benefică. Am obţinut în urma negocierilor o promisiune de acceptare a unei eşalonări pentru restituirea sumei în 36 de rate lunare. Valoarea fiecărei rate va fi propusă de către noi, ţinând cont de încasările lunare din anul 2014. De asemenea, am obţinut promisiunea suspendării executării, poate chiar la începutul săptămânii viitoare, ceea ce, practic, înseamnă eliminarea restricţionării plăţilor. În paralel, insistăm şi pentru sprijin financiar pentru plata arieratelor la Guvernul României“, a declarat primarul Dragoş Chitic.
Primăria Piatra-Neamţ trebuie să returneze către E.On aproximativ 57 de milioane de lei, bani încasaţi sub formă de taxe la bugetul local, în 2006. Instanţa a dat câştig de cauză furnizorului de energie şi a dispus executarea silită a primăriei pietrene. În afară de plata personalului şi a serviciilor publice (deszăpezire, iluminat, gunoi, etc), Primăria Piatra-Neamţ are blocate conturile pe ceeea ce înseamnă derularea investiţiilor.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Piatra-Neamţ, bugetul local poate suporta o rată de eşalonare cuprinsă între 500.000 şi 1.000.000 de lei pe lună.
(Ioana CALIŢCHO)



