l o singură medie de 10, în schimb opt medii de 1,00 l rata de promovare este cu opt procente mai mică decât în 2015
Emoţiile candidaţilor la Evaluarea Naţională au luat sfârşit ieri, în jurul orei 16.00, când în şcolile gimnaziale din judeţ au fost afişate rezultatele provizorii. Pentru aproape o treime (!) dintre candidaţii nemţeni au apărut necazurile, deoarece aceştia au medii mai mici de 5 şi pot să-şi ia adio de la licee cât de cât bune.
Veştile proaste nu se opresc aici. Faţă de 2015, rata de promovare a scăzut cu vreo opt procente – de la 76% la 68,5% – înainte de rezolvarea contestaţiilor. Absolvenţii din actuala generaţie aproape că au egalat contraperformanţa pe care au reuşit-o înaintaşii lor în 2014, când promovarea a fost de 66%.
Un zece solist
Performanţe net inferioare celor obţinute în 2015 nu apar doar per ansamblu, ci chiar din fruntea listei. Dacă în 2015 au fost 14 medii de 10 în Neamţ, anul acesta o singură elevă a reuşit media maximă. Este vorba despre Miruna Mihaela Ignat, absolventă de gimnaziu la Colegiul Naţional „Roman Vodă“. În clasament o urmează o colegă de liceu – Erika Onofrei, cu media generală 9,97. Surprinzător, podiumul este completet de un absolvent al Şcolii Gimnaziale Bicaz-Chei: Andrei Dandu, care are media 9,95.
Apropo de note maxime, la limba şi li-teratura română sunt 14 de 10 (faţă de 39 în 2015), iar la matematică – 61 (faţă de 147 în 2015).
Înainte de rezolvarea contestaţiilor, cu medii peste 9 apar 403 candidaţi din Neamţ. Aceştia pot intra lejer la ce licee vor, având în vedere rezultatele de ansamblu. Alţi 697 de elevi au medii între 8 şi 8,99 – care le permit accesul la liceele bune, însă la specializări mai puţin dorite; 638 au medii între 7 şi 7,99 – şi aceştia pot prinde, cu ceva noroc, locuri la licee bune.
În total, 2.947 dintre cei 4.303 candidaţi participanţi la ambele probe au luat medii peste 5 (68,5% din total).
Sunt şi elevi tare necăjiţi
Pe de altă parte, 1.356 de elevi nemţeni au medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională, cel puţin până la rezolvarea contestaţiilor. Dintre aceştia, 88 au medii mai mici de 2,00 (la acest capitol, lucrurile nu s-au prea schimbat faţă de 2015; şi atunci au fost cam tot atâtea medii absolut penibile). Contraperformeri absoluţi sunt însă cei opt elevi (deşi e greu să fie numiţi aşa) care au luat note de 1 atât la română cât şi la matematică – adică au medii ‘’din oficiu“. Aceştia au absolvit şcoli din Pipirig, Poiana Teiului, Săbăoani, Borca, Ion Creangă, Tămăşeni ori Farcaşa.
(Liviu ILIE)