l nemţenii vor avea parte, în perioada 5-11 iulie, de un regal musical
Festivalul Internaţional „Vacanţe Muzicale“ debutează duminică, 5 iulie, la ora 21.00, pe scena amenajată pe platoul Curţii Domneşti. Manifestarea, organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ sub patronajul Consiliului Judeţean Neamţ, va reuni în perioada 5-11 iulie, muzicieni şi formaţii de renume.
„Acum mai bine de patru decenii, când au debutat, «Vacanţele» au reprezentat o oportunitate pentru tinerii muzicieni de a-şi îmbunătăţi tehnica şi interpretarea, de a studia şi de a se forma prin intermediul cursurilor de măiestrie, coordonate de personalităţi ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale. De asemenea, au reprezentat o rampă de lansare pentru tinerii muzicieni care au concertat în Piatra-Neamţ, încă de la prima ediţie. Festivalul a mai însemnat şi o şansă a publicului nemţean de a se întâlni cu personalităţi ale lumii muzicale, din cadrul diverselor manifestări din program. Sperăm ca ediţia de anul acesta să fie mai bună decât cea de anul trecut şi mai slabă decât cea de anul viitor“, a declarat Carmen Nastasă, directoarea Centrului pentru Cultură „Carmen Saeculare“.
Seria concertelor va fi deschisă de orchestra „Kamerata Kronstadt“ din Braşov
În faţa melomanilor nemţeni vor veni duminică, 5 iulie, membrii unei orchestre tinere, care a luat fiinţă la Braşov, în luna fe-bruarie 2014. Încă de la primele lor apariţii pe scenă muzicienii au capătat noto-rietate şi s-au bucurat de mari succese. Membrii orchestrei au fost aleşi pe criteriul interesului participării în spirit cameral, fiind totodată interpreţi care activează în cadrul orchestrelor bra-şovene ale Filarmonicii şi Operei. Sub bagheta maestrului Cristian Oroşanu, care este atât dirijor, cât şi director artistic al acestui frumos proiect, Kamerata Kronstadt a invitat publicul braşovean în cadrul celor două stagiuni ale sale, la o serie de concerte-eveniment (unele dintre ele aflându-se sub egida unor festivaluri ca „Nuit des Instituts Culturel Européens“, Festivalul „Meridian“, sau Festivalul „Mozart“), având ca invitaţi solişti deosebiţi (dintre care amintim violoniştii Alexandru Tomescu şi Răzvan Stoi-ca, pianistul Horia Mihail, violoncelistul Răzvan Su-ma). Totodată, Kamerata Kronstadt sprijină atât proiecte sociale ale Braşovului, prin susţinerea unor concerte caritabile (februarie 2014 – concert caritabil pentru strângerea de fonduri destinate „Hospice – Casa Speranţei“), cât şi proiecte educaţionale, în vederea formării muzicale a publicului braşovean foarte tânăr (prin susţinerea unor concerte educative dedicate exclusiv copiilor).
Ochestra este dirijată de Cristian Oroşanu un muzician care a dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansamblurile mu-zicale Radio România, în prezent fiind dirijor şef permanent al Filarmonicii din Braşov. Colaborarea cu Radio a început înaintea carierei de dirijor, Cristian Oroşanu fiind timp de cinci ani cornist în Orchestra Naţională Radio. El este absolvent a două Facultăţi ale Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, una de Interpretare şi cealaltă de Dirijat orchestră, la clasa dirijorului Cristian Brâncuşi.
S-a perfecţionat în parti-cular sub îndrumarea celebrului profesor Constantin Bugeanu. În cadrul Academiei internaţionale Bach de la Stuttgart a avut ocazia să lucreze cu dirijorul Helmuth Rilling.
Fascinat de lumea operei, Cristian Oroşanu a avut colaborări deosebite cu ansamblurile Operei Naţionale Bucureşti, Operei Române Cluj-Napoca, Operei Naţionale Iaşi, repertoriul său liric cuprinzând peste 35 de titluri.
Pentru activitatea artistică, a fost recompensat în 2005 cu Premiul Criticii Muzicale din România.
În galeria muzicienilor de primă clasă se situează şi solista orchestrei, Cristina Anghelescu (vioară).
Aceasta a început studiul viorii la vârsta de şase ani cu tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu, cel care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică.
Ulterior, Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa Maestrului Ştefan Gheorghiu (discipol al lui David Oistrakh). În prezent este solista Orchestrelor „Radio“ – Bucureşti.
Este câştigătoarea concursurilor internaţionale „Jean Sibelius“ (Helsinki 1990), „Alberto Curci“ (Napoli 1983), „Dr. Luis Sigall“ (Viña del Mar, Chile, 1985) şi Andria (1991). A obţinut, de asemenea, premiul V la „J. Thibaud“ (Paris, 1981), premiul IV la „Tibor Varga“ (Sion, 1983) şi premiul IV la Concursul „P. I. Tschaikowsky“ (Moscova, 1986).
Anul acesta, festivalul va fi prezentat de Radu Tudor. La toate evenimentele organizate în cadrul celei de-a 42-a ediţii a Festivalului Internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“, publicul va avea acces gratuit.
(Sabina DAMIAN)
[…] Festivalul Internaţional „Vacanţe Muzicale“ debutează duminică, 5 iulie, la ora 21.00, pe scena amenajată pe platoul Curţii Domneşti. http://192.185.14.33/~mduje32/duminica-incepe-cea-de-a-42-a-editie-a-festivalului-vacante-muzicale/ […]