DRUPO a rămas fără director comercial

Data:

Compania DRUPO SA, care se ocupă de întreţinerea şi repararea drumurilor judeţene din Neamţ şi care are unic acţionar Consiliul Judeţean, a rămas fără director comercial.

Fostul primar al comunei Dămuc – Anton Covasan, care a ocupat funcţia de director comercial în aprilie 2021 după ce a câştigat concursul la care a concurat singur, a fost concediat. Motivele nu le-am putut afla, deoarece Anton Covasan nu a răspuns la telefon, însă pe rolul Tribunalului Neamţ a fost înregistrat un dosar în care fostul director comercial, perceput ca un apropiat al fostului preşedinte al CJ şi al PSD Neamţ – Ionel Arsene, a contestat decizia de concediere.

Noul director general interimar al DRUPO SA, Ramona David, cea care până în luna februarie a fost preşedinta Consiliului de Administraţie al companiei, s-a mărginit să confirme plecarea lui Covasan şi a afirmat că desemnarea unui alt director comercial este exclusă.

În aceste condiţii, conducerea executivă a DRUPO SA este asigurată de Ramona David şi de Ana Monda (director tehnic). Fostul director general Ionel Ana a rămas în companie, pe un post de consilier.

Cât priveşte noul Consiliu de Administraţie de la DRUPO SA, numit pentru un mandat de patru ani, este alcătuit din Ramona David, Lăcrămioara Pascaru (l-a înlocuit pe Ioan Mancaş), Ioan Simionică, Claudiu Pădure şi Vasile Enache.

Fiecare administrator neexecutiv primeşte, în acest an, o indemnizaţie brută lunară de 4.800 de lei.

(Liviu ILIE)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Fiu violent – încătuşat

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din...

Cazinourile şi păcănelele dispar din Piatra-Neamţ

După două luni de discuţii pro sau contra şi...

Intreruperi Neamt 16.04.2026

Buşteni transportaţi ilegal

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Târgu-Neamţ au oprit pentru verificări,...