Drumul spre staţia de transfer de la Taşca dat în folosinţă

Data:

 

Dan Manoliu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a fost prezent, ieri, la deschiderea drumului de acces spre Staţia de transfer a deşeurilor de la Taşca.

„Este o lucrare făcută în cadrul proiectului privind Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor di n judeţul Neamţ, cu fonduri suportate de către Consiliul Judeţean, pentru că execuţia acestui drum a fost cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului. În timpul vizitei de astăzi nu s-au constatat probleme de execuţie, lucrarea fiind realizată la standardele cerute. Apreciez faptul că a fost realizată într-o perioadă scurtă, iar constructorul s-a mobilizat pentru a respecta termenul stabilit iniţial, fără a mai fi nevoie de vreo prelungire“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu.

La Taşca au fost finalizate şi Staţia de transfer, şi cea de sortare, ceea ce mai era de făcut fiind elementele de legătură: drumul de acces şi racordurile la reţeaua de apă.

Staţia de transfer de la Taşca a fost realizată prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ şi are o capacitate de 9.000 de tone pe an. Valoarea acestei investiţii este de 3.104.714 lei, inclusiv TVA. Staţia de sortare a fost construită printr-un proiect Phare şi are o capacitate de 2.500 de tone pe an.

Drumul de acces la Staţia de sortare şi transfer are o lungime de 927 de metri şi o valoare de 2.017.253 de lei, inclusiv TVA.

(A.N.)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tânărul care a muşcat un taximetrist – trimis în judecată

Octavian Luca Onu, în vârstă de 19 ani, din...

Pedofil arestat

Ovidiu Iulian Pîrjolea, în vârstă de 33 de ani,...

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...