Ieri, în jurul orei 16.15, în timp ce ningea abundent în Estul judeţului, două camioane şI două atoturisme s-au cicnit violent în ceea ce ar putea fi cel mai grav accident rutier al începutului de an. Accidentul s-a produs pe drumul E 85, în comuna Cordun, în dreptul depozitului Lidl, în condiţiile în care şoseaua începuse deja să fie acoperită de zăpadă.
Traficul încă mai era blocat la închiderea ediţiei.
Din primele informaţii oferite de poliţiştii ce au intervenit la locul accidentului, cele două TIR-uri au intrat în coliziune frontală şi s-au răsturnat. În accident au fost implicate şi două autoturisme care au fost serios avariate.
Dacă şoferul unuia dintre camioane şi cele două persoane aflate într-un dintre autoturisme (şoferul şi un pasager) s-au autoevacuat din maşinile distruse, şi păreau a fi scăpat cu răni uşoare, şoferul celuilalt camion şi cele două persoane aflate în al doilea autoturism au rămas încarcerate. Pentru eliberarea acestora dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenţia pompierilor romaşcani.
Şoferul TIR-ului, un bărbat de aproximativ 30 de ani, conştient, cu politraumatisme, a fost descarcerat primul şi a fost preluat ulterior de o ambulanţă şi transportat la Centrul de Primire a Urgenţelor Roman.
Descarcerarea a fost mai anevoioasă în cazul celor două persoane aflate în autoturismul mai avariat. Şoferul, un bărbat de 23 de ani, se afla în stare de semiconştienţă. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul SMURD, acesta nu a mai putut fi salvat. Cealaltă victimă, pasagera, o femeie de 20 de ani, a fost a fost preluată de o ambulanţă, în stare de conştienţă, şi a fost transportată la spital.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi circumstanţele în care s-a produs accidentul de la Cordun.