Două oferte pentru fostul cinematograf Cozla

Data:

Primăria Piatra-Neamţ a primit două oferte la licitaţia pentru reabilitarea fostului cinematograf  Cozla, din cartierul Dărmăneşti, semn că suma pusă la bătaie (aproximativ 8,6 milioane de lei, fără TVA) este atractivă. Ofertanţi sunt asocierea de Firme Moldocor Piatra-Neamţ şi Moroco Systems Iaşi, respectiv firma Lemar Industries Piatra-Neamţ.

În cel mult doi ani, pe ruinele fostului cinematograf Cozla (construit în urmă cu patru decenii) trebuie construit un centru cultural multifuncţional – primul de acest fel din Piatra-Neamţ.În clădire va exista şi o sală de cinema cu o capacitate de 180 de locuri.

Lucrările de reabilitare şi modernizare la clădirea fostului cinematograf care vor fi executate prin proiect sunt: intervenţii structurale asupra clădirii, recompartimentarea spaţiului pentru amenajarea unui centru multifuncţional,  anveloparea termică a clădirii, finisaje interioare şi exterioare, realizarea de instalaţii termice / electrice / sanitare / climatizare – ventilare, dotarea cu echipamente şi utilaje tehnologice, dar şi cu echipamente necesare pentru desfăşurarea activităţilor educative, culturale şi recreative.

Principalele activităţi care se vor desfăşura în cadrul Centrului multifuncţional Cozla vor fi din domeniile social şi cultural. Specialiştii centrului vor oferi informare şi consiliere privind drepturile sociale, prevenirea şi combaterea unor comportamente care pot duce la creşterea riscului de excluziune socială, consiliere psihologică, facilitarea accesului pe piaţa muncii, promovarea unui stil de viaţă sănătos şi activ.

În cadrul centrului vor funcţiona şi echipe mobile care vor sprijini persoanele şi familiile aflate în situaţii de risc prin distribuirea către acestea de ajutoare materiale şi alimentare, acţiuni de prevenire şi combatere a izolării sociale, activităţi de socializare şi educaţie non-formală pentru tineri.  (Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...