Două case au luat foc de la lumânări

Data:

O lumânare nesupravegheată a dus la izbucnirea unui incendiu, în seara de 7 ianuarie, la ora 20, într-o gospodărie situată pe strada Plopilor (în oraşul Roznov). La ajungerea pompierilor, flăcările cuprinseseră dulapul dintr-o cameră a casei, ameninţând să mistuie întreaga locuinţă. Proprietarul în vârstă de 49 de ani s-a rănit la o mână, fiind îngrijit de paramedici şi refuzând transportul la spital.

Au ars un dulap şi hainele din acesta. Tot de la o lumânare, duminică dimineaţa, alt incendiu a pornit la casa unei femei de 70 de ani, din Dulceşti. Pentru stingere au intervenit voluntarii şi pompierii romaşcani. Au ars mobila, hainele, un televizor şi alte bunuri dintr-o cameră. Proprietara, intoxicată cu fum, a făcut un atac de panică şi a fost transportată la spital.

Al treilea incendiu a izbucnit în seara de 8 ianuarie, pe la ora 23.30, de la nişte jar, în casa unei bătrâne de 75 de ani din Trifeşti. Femeia şi o rudă a ei au ieşit la timp din locuinţă, iar pompierii au evacuat două butelii şi au salvat un căţel din cuşca lipită de casă. Locuinţa s-a făcut scrum pe 50 de metri pătraţi, iar proprietara a făcut atac de panică, fiind asistată medical.

În acest context, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru a evita astfel de evenimente nedorite, ce pot produce importante pagube materiale şi pierderea de vieţi omeneşti: „Nu amplasaţi lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile (mobilier, perdele, cărţi, articole de îmbrăcăminte, draperii, hârtie) ori în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi a provoca incendii. Asiguraţi-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte. Aşezaţi întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură, stingeţi-le înainte de a le muta şi nu adormiţi cu acestea aprinse!“.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Intreruperi Neamt 30.04.2026

Etajul unei case din Roznov s-a făcut scrum

Un coş de fum neprotejat a dus la izbucnirea...

Tinere rănite într-o maşină care s-a răsturnat

În seara de 27 aprilie, în satul Sabasa (al...