Dispută pe perlele muzeelor nemţene

Data:

l muzeele „Cetatea Neamţ“, „Ion Creangă“, „Veronica Micle“ şi cel de Istorie şi Etnografie vor intra în administrarea Primăriei Târgu-Neamţ

l Gheorghe Dumitroaia, şeful Complexului Muzeal, se opune: „Este vorba doar de un aviz de principiu“

Primăria Târgu-Neamţ este la un pas să primeasă în gestionare patru dintre cele mai importante obiective cultural-turistice din judeţ. Asta după ce Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii a transferat administrarea muzeelor „Cetatea Neamţ“, „Ion Creangă“, „Veronica Micle“ şi cel de Istorie şi Etnografie din curtea Complexului Muzeal Neamţ în cea a primăriei.

Decizia a fost luată la mi-nister la solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Iacoban. Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a analizat datele şi a avizat favorabil solicitarea.

Interesul nu este unul cultural. Cele patru muzee aduc 80% din veniturile Complexului Muzeal Neamţ, după cum spune chiar primarul oraşului Târgu Neamţ, Daniel Harpa.

„Noi vom demara o analiză economică să vedem care sunt cu exactitate cheltuielile şi care sunt veniturile ce se obţin de pe urma acestor obiective“, a spus primarul de Târgu Neamţ care a mai menţionat că toate fondurile care se vor obţine din exploatarea acestor muzee vor fi reinvestite pentru a extinde aria de servicii oferite turiştilor. „Noi vrem să devenim un oraş turistic cu adevărat. Îmi doresc să organizăm evenimente pe tot parcursul anului, să construim un parc tematic la Muzeul „Ion Creangă“ şi să rezolvăm problema transportului la Cetatea Neamţ“, a spus primarul Harpa.

Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamţ, spune că avizul Ministerului Culturii este doar unul de principiu. „Este doar avizul unei comisii, nu este ceva final. Mai sunt câteva aspecte de legalitate care trebuie discutate. Ştiu despre aceste demersuri şi le înţeleg deoarece lucrurile au început să se mişte după finalizarea lucrărilor de la Cetatea Neamţ, iar acum aceasta a devenit viabilă din punct de vedere economic“, a spus Gheorghe Dumitroaia.

El a mai menţionat că aprecierea primarului Harpa privind ponderea veniturilor aduse de obiectivele din Târgu Neamţ Complexului Muzeal Judeţean este greşită, şi că vi-zitatorii tuturor muzeelor din judeţ abia dacă aduc venituri de 25% din totalul de aproape trei milioane de lei pe care le obţine instituţia.

(Alex NECHITA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Două fetiţe salvate de pe Ceahlău

O fetiţă în vârstă de 12 ani şi alta...

Fraude telefonice pentru obţinerea datelor personale

Contribuabilii trebuie să fie foarte vililenţi atunci când sunt...

Lemn şi camioane de 120.000 de euro – confiscate

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au desfăşurat mai multe...

Incendiu devastator la Dobreni

Efectul termic al curentului electric de la nişte panouri...