l el a anunţat că acesta va fi ultimul mandat la Primăria Piatra-Neamţ
Primarul Gheorghe Ştefan s-a declarat primar apolitic. El a anunţat că, începând de joi, 16 octombrie, nu mai este oficial în PDL şi a devenit independent politic. În luna martie, primarul Gheorghe Ştefan demisionase din funcţia de preşedinte al filialei PDL Neamţ iar în campania electorală pentru alegerile europarlamentare s-a implicat pentru Partidul Mişcarea Populară. El a mai precizat, la finalul şedinţei de Consiliu Local că acest al treilea mandat este ultimul şi că nu va mai candida pentru Primăria Piatra-Neamţ, în viitor.
„A apărut ordonanţa cu migrarea, termenul a fost până vineri, eu joi am decis să devin primar independent. În momentul de faţă sunt apolitic, e momentul să fac doar administraţie şi politica cetăţenilor de Piatra-Neamţ. Vreau să înţeleagă toată lumea acest lucru, să înţeleagă că trebuie funcţionăm împreună şi să facem totul împreună. Nu voi mai face politică până la finalul mandatului şi e ultimul mandat în calitate de primar. Nu voi mai reveni sub nicio formă asupra acestei decizii“, a declarat primarul Gheorghe Ştefan.
Primarul a mai anunţat că o va sprijini, prin vot, pe Elena Udrea, la alegerile prezidenţiale din noiembrie. „Asta nu înseamnă că nu voi mai avea opţiuni politice, că nu dau votul meu cuiva. Nu voi face politică, voi face administraţie şi sper ca împreună cu consilierii locali să facem lucruri bune pentru cetăţenii din Piatra-Neamţ. Consider că, din punct de vedere al efectelor care le-a avut ca ministru, pentru municipiu şi pentru judeţ, Elena Udrea merită un vot din partea mea. Cele mai multe proiecte au fost când Udrea era ministru şi din ‘90 încoace nu e alt ministru care să fi ajutat mai mult municipiul Piatra-Neamţ. În acelaşi timp cred că toţi candidaţii sunt buni, dar e opţiunea fiecăruia pe cine susţine. Pentru faptul că e singurul candidat din Moldova trebuie să merg pe acea idee, mai ales că o susţine şi Traian Băsescu“, a mai declarat primarul Ştefan.
În viitor, Consiliul Judeţean sau Parlamentul
Primăria Piatra-Neamţ nu mai este o opţiune de viitor pentru Gheorghe Ştefan, aflat în acest moment la cel de-al treilea mandat al său la conducerea municipiului. A mai declarat, de câteva ori, că după al doilea mandat nu va mai candida dar a revenit asupra deciziei. Acum insistă că decizi sa este definitivă. Asta nu înseamnă că se va rupe de administraţie. Potrivit declaraţan sau poate chiar pentru un loc în Parlament. „Nu voi mai candida pentru Primăria Piatra-Neamţ, dar asta nu înseamnă că în viitor nu-mi pot exprima opţiunea de a candida ca parlamentar sau chiar pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Nu-mi place să pierd, aşa că dacă voi opta pentru una din aceste funcţii voi vedea unde am şanse să câştig şi pot participa. Las o portiţă deschisă, dar deocamdată sunt apolitic şi e sigur că nu voi mai candida la Piatra-Neamţ“, a declarat primarul Gheorghe Ştefan.
(Ioana CALIŢCHO)