Din cauza tomografului defect, Bolnavii sunt trimişi, pentru investigaţii, la Roman

Data:

Computerul tomograf privat situat la parterul Spitalului Judeţean este oprit de două zile, din cauza unei defecţiuni apărute. Până să fie repus în funcţiune, bolnavii care au nevoie de investigaţii de specialitate amănunţite sunt trimişi la Spitalul Roman, unde există un tomograf care încă funcţionează. Repararea aparatului se va face imediat ce va fi primită piesa care să o înlocuiască pe cea defectă, după cum ne-a spus unul dintre reprezentanţii firmei care deţine tomograful.

Din fericire, în cele două zile de la defectarea tomografului medicii nu au cazuri foarte grave cu leziuni cerebrale sau comă profundă, pentru care tomografia şi operaţia trebuie făcute imediat, altfel riscurile pot fi vitale. Chiar dacă pacienţii pierd ceva timp, cazurile care necesită investigaţii la tomograf în această perioadă, sunt transportate cu o ambulanţă de la Spitalul Judeţean la Spitalul Roman. În prezent, investigaţiile pe care bolnavii de la Spitalul Judeţean le fac în sistem privat (tomograful privat) sunt decontate de către Casa de Asi-gurări de Sănătate, prin contractul de prestări servicii încheiat între firma privată şi unitatea sanitară.

Spitalul Judeţean ar putea avea luna următoare un computer tomograf nou, care să-i aparţină. Spaţiul în care tomograful va fi amplasat la parter, în apropierea Unităţii de Primire a Urgenţelor.

(Maria NISTOR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...

Simulare de explozie, la Rifil

În ziua de 23 iunie, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...