Din cauza nămeţilor şi a viscolului, Circulaţie îngreunată pe drumurile din judeţ

Data:

l 37 de şoferi au fost amendaţi pentru lipsa cauciucurilor de iarnă

De o zi a venit iarna, cea adevărată. A nins puternic începând de duminică noaptea şi viscolul nu a contenit până luni seara (în acest interval existând şi o avertizare meteo cod galben de ninsori, viscol şi polei, valabilă pentru judeţul Neamţ). Cum era de aşteptat, circulaţia s-a desfăşurat extrem de anevoios pe drumurile din întreg judeţul, problema mare fiind pe la sate, unde drumurile comunale au fost aproape să fie înfundate cu zăpadă. În rest, şoferii au simţit din plin ce înseamnă să ningă şi să viscolească. Numai că unii chiar au ieşit pe drum neechipaţi, 37 dintre ei fiind prinşi, luni dimineaţa, fără cauciucuri de iarnă şi amendaţi de poliţişti. Drumarii au acţionat peste tot pe unde se ştiu drumuri mai cu probleme, însă în cel mai bun caz au reuşit să îndepărteze stratul de omăt, consistent, doar pentru o scurtă perioadă de timp, căci ninsoarea şi viscolul le zădărniceau munca. Secţia Neamţ a CNADNR a acţionat pentru deszăpezire şi răspândire de material antiderapant pe zeci de drumuri naţionale, fiind consumate 384 tone de  material antiderapant, astfel: DN 12C Bicaz Chei – Bicaz, DN 15 Bradu-Bicaz – Piatra-Neamţ-Costişa; DN 15B Poiana Largului – Târgu-Neamţ-Cristeşti, DN 15C Piatra-Neamţ – Târzia; DN 15D Piatra-Neamţ – Roman-Crăieşti; DN 15 E/DN 15F Agapia – Văratec; DN 17B Călugăreni – Poiana Teiului-Lunca; DN 2 Timişeşti – Moţca – Roman – Secuienii Noi; DN 12C; DN 15; DN 15B; DN 15C; DN 15D; DN 15 E/DN 15F; DN 17B; DN 2.

Au mai rămas în stoc, pentru perioada următoare: sare 1.976 tone, nisip 2.906 tone. Pe drumurile judeţene s-au împrăştiat 283 tone de material antiderapant, intervenindu-se pe 63 de sectoare. Măcar, deocamdată, nu au fost cazuri de localităţi nealimentate cu energie electrică. Pompierii au fost şi ei la datorie, executând misiuni de patrulare pentru verificarea viabilităţii drumurilor din judeţ, în zonele predispuse a fi afectate de fenomenele meteo.

Viscolul început duminică noaptea i-a adunat şi pe oamenii străzii prin adăposturile primăriilor din Piatra-Neamţ şi Roman. Deocamdată, doar acolo: 18 persoane la centrul din municipiul Piatra-Neamţ şi 8 persoane la centrul din municipiul Roman. (I. CALIŢCHO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Comunicat de presa

O camionetă a luat foc în mers

Din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric defect,...

Pescari amendaţi

În ziua de 14 aprilie, poliţiştii Biroului Judeţean Transporturi...

Intreruperi Neamt 17.04.2026