Acasă Cultura Despre memoria persistentă şi infailibilă a Hârtiei sau O poveste continuă cu...

Despre memoria persistentă şi infailibilă a Hârtiei sau O poveste continuă cu Iedul cel Mic şi alte personaje fantastice şi minunate din lumea poveştilor teatrului

530
0
DISTRIBUIȚI

Prin 1960 sau ‘61 am descoperit… pe cale naturală, că mama de acasă, de la Baia-Mare, e actriţă într-un mod ciudat şi plin de mister. Adică n-o vedeam, fizic, dar o auzeam şi în felul ăsta ştiam că era acolo, în spatele unui paravan de unde îmi zicea tot felul de lucruri şoade şi pline de înţelesuri ascunse. Era eroul unor întâmplări miraculoase, vedeta poveştii, Iedul cel mic, cel care izbutea întotdeauna să ducă povestea la bun sfârşit şi să facă ordine în lumea necruţătoare a Lupului cel rău.

Prin natura „meseriei” mele, cea de copil de actori, am participat, cred, la toate spectacolele teatrului de păpusi din Baia-Mare… şi… de fiecare dată… treceam prin acelaşi moment de cumpănă… pe care-l rezolvam ieşind din sală la un moment dat… momentul precis în care Lupul îi caută pe iezii ascunşi prin casă. Nu am văzut niciodată… până în ziua de azi!… cum se desfaşura acţiunea cu pricina… De pe holul rece al teatrului auzeam sunetele… frânturi de vorbe şi fragmente de muzică… sunete aspre, reverberate. Fireste că ştiam povestea… dar nu puteam cu nici un chip sa-mi reprim un sentiment fundamental de spaimă atavică: ce-ar fi dacă… ce ar fi daca de data asta nu-i iese?… Bun… povestea merge cum merge, dar e totuşi posibil ca Lupul s-o găsească… (la mine iedul cel mic avea sex feminin)… şi se duce dracului totul… lumea nu mai e salvată… şi atunci?… cum mă mai întorc acasă  fără Mama-Iedul cel mic? În fine… Aveam semnele mele după care reveneam în sală… de fiecare dată, să mă bucur că, nu-i asa?, binele învinge şi Iedul cel mic făcea ca lumea să mai fie încă odată salvată şi să mearga înainte… Era o bucurie după spectacol şi o nedezlipire din braţele Iedului cel mic!… de multe ori se lasă cu drumul în braţe până acasă… şi nu era foarte aproape!

 

Este evident că lumea a fost salvată şi a continuat să meargă înainte… şi la Timişoara, cu Iedul cel mic studenta la regie la Bucureşti, care venea la şedintele cu părinţii la mine la scoală în rochii hippy şi flower-power (spre oftica şi uimirea profundă a colegilor mei de clasă) şi care le zicea, foarte serios învăţătoarelor să mă lase cu părul mare în colectiv, şi la Bucureşti, cu prezenţa mea obligatorie la cursurile de la institut, la Domnul Penciulescu, unde mă îmbrăca cu aceleaşi cămăşi înflorate şi blugi, obligatoriu, ca să arăt şi să mă simt la fel cu colegii mei Andrei Şerban, sau Petrică Ionescu, sau Rică Manea… sau la Iaşi, unde mi-a pus-o în braţe pe sora-mea Velica, proaspăt născută şi mi-a zis, să am grijă de ea… că e şi a mea, nu?

 

Iedul cel mic s-a apucat să facă spectacole, să întoarcă soarta lumii… şi să mă facă părtaş la toate lucrurile astea minunate, să mă facă să înţeleg că după „Peer Gynt” şi „Tinereţe fără bătrâneţe” la Piatra, „Efectul razelor Gamma…” sau „Să îmbrăcăm pe cei Goi” sau „Ivona” de la Mic… ca, cel puţin pentru noi, lumea nu mai poate fi la fel de cum era până acum… şi lucrurile astea au rămas pe undeva între coperţi groase cu mii de cronici tăiate din ziare sau… mai în ultimii ani… în cărţi deştepte cu coperţi lucioase. Toate senzaţiile acelea care-ţi umpleau sufletul şi mintea până-n adâncul fibrei s-au aşezat mai întâi năvalnic în rânduri de cuvinte scrise de mână, în mii de pagini de manuscris pentru ca mai apoi să se lase descifrate şi înţelese, ştanţate pe foi de ziar sau de carte în memoria persistentă şi infailibilă a Hârtiei tipărite. Cam asta a rămas după toată această aventură.

 

…Lumea a mers înainte… am senzaţia că şi eu şi Velica am ajuns un soi de capre în povestea noastră… care, uite că nu se termină cu nici un chip… şi-l avem pe Iedul cel mic în preajmă, chiar de când a ales s-o mai ia şi prin alte locuri, spaţii şi dimensiuni. Aşa că el face ce face… şi găseşte destul de des prilejuri de a ne pune în faţă rândurile de cuvinte aşternute molcom pe Hârtie… şi ştiti deja, nu?… cu Iedul cel mic pe aproape, binele întotdeauna învinge!

(Ştefan IORDĂNESCU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.