Încep a pomeni de inocența Hârtiei, fața albă a foii ne aduce aminte de început… Ești frageda persoană de care îți aduci aminte și pe care vei căuta toată viața și, rareori, o vei atinge…
Da, Hârtia ne ajută să ne păstrăm amintirile, nostalgiile, regretele, ea ne întinde mâna ce aduce iertarea de care de multe ori ai nevoie. Ea, Hârtia ne suportă, nu se supără când o facem cocoloș și ne invită să luăm o nouă coală cu mai mult noroc în inspirație.
Scrisul presupune rânduială în gândire și niciodată nu te gândești la altceva decât la coala labă ce ne ordonează gândirea. Fără scris nu există coerență în gândire, foaia de Hârtie este suportul pe care îți faci confidența. Ea, Hârtia, coala albă este martora și confidenta ta… Între coala de Hârtie și tine, cel care așterne gândul, intervine mâna ce ține până, și acest triumvirat împlinește ceea ce se cheamă scrisul.
Mâna ce așterne este, pare-mi-se, prima ce gândește, ea este ce se cheamă gând… Coala de Hârtie, încet, încet se umple de semne care rămân acolo pe veci, mai ales dacă merită.
Mâna face parte din mecanismul gândirii și rămâne, după mine, sfântă.
Acum mă gândesc la emoția pe careo simțim în fața colii labe pe care mâna lui Eminescu a lăsat semnele nemuritoare pe ea. Ce avere ducea după el, oriunde se muta în vestitul cufăr plin de învățătură. Se știe că își dădea ultimii bani pentru a dobândi cartea mult-dorită… tipăritura era rară și de aceea era căutată. Vestitele caiete ale poetului nu ar fi ajuns la noi dacă ea, Hârtia, n-ar fi existat.
Hârtia tipărită ne-a format, cu ajutorul ei a avut loc educația noastră. Am pierdut o avere inestimabilă când a ars Biblioteca din Alexandria… Da, cartea tipărită sau scrisă de mână este strămoșul înțelepciunii.
Educația are loc cu ajutorul nemijlocit al Hârtiei tipărite și netipărite. Mângîi fila cărții care păstrează aceste minuni de emoții: „de din vale de Rovine / Grăim doamnă către tine / Nu din gură, ci din carte / Că ne ești așa departe…”.
Iată ce este Hârtia: semănător de gânduri unice ce cultivă măiastre, neasemuite bucurii pe care ea, Hârtia le păstrează și ni le oferă dintotdeauna…
Romeo TUDOR
