Depăşire imprudentă

Data:

Luni dimineaţă, o botoşăneancă în vârstă de 29 de ani a fost rănită într-un accident rutier petrecut pe DN 2, în comuna Boteşti. Evenimentul a avut loc la ora 7.20, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Tânăra conducea o maşină, a vrut să depăească un TIR înmatriculat în Ucraina, din faţă venea alt vehicul şi, la revenirea pe banda ei, a fost acroşată de autotren, după care a ajuns pe un câmp unde s-a răsturnat. Şoferiţa nu băuse alcool. În schimb, şoferul TIR-ului avea 0,23 miligrame/litrul de alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

Tot ieri dimineaţă, pe strada Capşa din oraşul Bicaz, o Dacia Logan a Poliţiei Transporturi Fetroviare, care a oprit să dea prioritate la trecerea pentru pietoni, a fost lovită din spate de un SUV la volanul căruia era un bărbat de 70 de ani, din Tarcău. Acesta, poliţistul de la volan (21 de ani) şi alt poliţist de 48 de ani au fost răniţi. Niciunul din şoferi nu consumase alcool. Şi pe DN 15, în Dumbrava Roşie, s-a petrecut tot ieri un accident. Un pietrean de 68 de ani a ieşit cu maşina din parcarea magazinului Dedeman şi a fost izbit de autoutismul unui băcăuan de 24 de ani care circula spre Piatra-Neamţ. O femeie de 44 de ani aflată în maşina tânărului a fost rănită.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Salvat la limită din apa râului Moldova

Marţi dimineaţă, pe la ora 10, un bărbat în...

Betonieră răsturnată

Marţi dimineaţă, în comuna Girov, a avut loc un...

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...