De patru luni: Judecătorii se „milogesc“ la SRI pentru nişte informaţii

Data:

l ei urmează să dea sentinţa în cazul a doi fraţi care au comis un furt, iar unul din ei a mai avut necazuri cu nişte interceptări ale oamenilor legii l pe respectivele convorbiri ascultate, în 2012, hoţul a scăpat, pentru că acuzarea nu adunase suficiente probe

Magistraţii Judecătoriei Piatra-Neamţ insistă, de vreo patru luni, prin adrese trimise Serviciului Român de Informaţii, să afle mai multe relaţii despre câteva interceptări telefonice în care este vizat un tânăr acuzat de furt calificat. Strădaniile instanţei nu dau însă roade, iar procesul în care sunt traşi la răspundere fraţii Ionel şi Ionuţ Lucian Pancu, ambii din comuna Girov, bate pasul pe loc.

Cei doi au fost puşi sub acuzare de procurori în iulie anul trecut, pentru că au sustras mai multe bunuri din magazinul SC Fiergo SRL, firmă administrată de Constantin Olteanu. Dosarul a trecut de camera preliminară, iar apoi au fost date mai multe termene, ba pentru lipsa martorilor, a expertizelor, sau pentru că SRI nu a trimis relaţiile solicitate în patru rânduri. Acum, instanţa aşteapta ca, poate la termenul din 18 mai, SRI va catadixi să trimită un răspuns, iar dosarul să-şi poată urma astfel cursul firesc.

Ionuţ Lucian Pancu, judecat în stare de libertate în acest caz, este o cunoştinţă mai veche a oamenilor legii, el mai având de-a face cu SRI în 2012, când a fost interceptat într-un alt dosar, din care însă a ieşit bine pentru că nu erau suficiente probe.

În sentinţa prin care, la vremea respectivă, judecătorii băcăuani au respins cererea de arestare preventivă a lui Pancu, instanţa explica următoarele: „Acestea nu sunt probe, ci simple presupuneri sau bănuieli bazate pe deducţii logice, având ca premise datele existente în cauză. Singurele dovezi pe care se bazează procurorul în propunerea de luare a măsurii arestului preventiv sunt interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice ale numitului G.R., şi declaraţia acestuia prin care se susţine că a recunoscut comiterea infracţiunilor împreună cu cei trei inculpaţi şi a arătat modalitatea de a acţiona. Instanţa constată că autorizarea convorbirilor telefonice s-a făcut pentru numitul G.R. referitor la comiterea infracţiunii de trafic de droguri şi, din aceste convorbiri ar rezulta indicii vagi că această persoană ar săvârşi şi infracţiuni de furt calificat, pe lângă cele legate de droguri. Mai mult decât atât, chiar în cuprinsul referatului se susţine că la datele de (…) persoane necunoscute sau autori necunoscuţi au pătruns, prin efracţie, în domicilii sau sedii ale unor societăţi comerciale, de unde au sustras bunuri. Nu există niciun indiciu că aceste acte materiale de furt calificat au fost comise de cei trei inculpaţi, ci simple presupuneri ale organelor de urmărire penală.  În prezenta cauză, nu numai că nu sunt probe, dar nu există nici indicii temeinice din care rezultă, în mod necesar, presupunerea rezonabilă că vreunul din cei trei inculpaţi a participat la săvârşirea vreuneia din actele materiale pentru care este cercetat. Există doar nişte plângeri ale persoanelor vătămate privind comiterea unor furturi şi bănuieli ale organelor de urmărire penală că cei trei inculpaţi sunt autorii acestor fapte“.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...

Incendiu violent în Rediu

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...