l el a reclamat mai mulţi anchetatori la Parchetul Militar Iaşi
Corneliu Antonie, fost comisar în cadrul diviziei municipale Roman a Gărzii Financiare, condamnat definitiv la închisoare cu executare, pentru luare de mită, le-a făcut plângeri penale mai multor ofiţeri care l-au anchetat în dosarul care l-a trimis după gratii. Printre cei reclamaţi sunt şi cadre cu statut special, aşa că dosarul a ajuns la Parchetul Militar Iaşi. Procurorii au ana-lizat susţinerile tuturor părţilor şi au hotărât că nu se impune începerea umăririi penale. Numai că, Antonie nu s-a dat bătut şi a făcut plângere la Tribunalul Militar Iaşi împotriva soluţiei procuro-rilor. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 9 ianuarie.
Antonie, Gheorghe Enăşoaie şi Constantin Nistor au primit, la Curtea de Apel Bacău, câte patru ani de închisoare, plus o pedeapsă complementară de câte doi ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Alături de foştii finanţişti au mai fost condamnaţi şi Ion Marinel Ciobanu, Iosif Sescu şi Teodor Todirel, părţi implicate în procedurile de luare de mită instrumentate de procurori. Ei fuseseră iniţial achitaţi, dar instanţa superioară le-a dat câte şase luni de închisoare cu suspendare şi i-a obligat să achite câte 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Scandalul finanţiştilor şpăgari a început în 2011, pe 29 septembrie, când „inculpaţii Nistor Constantin, Enăşoaie Gheorghe şi Antonie Corneliu, în calitate de comisar şef, respectiv comisari în cadrul Gărzii Financiare, cu ocazia efectuării unui control de specialitate, au pri-mit suma totală de 4.010 de lei, cu titlu de mită“, se arată în dosarul condamnaţilor. (M. SAVA)



