8.8 C
Piatra Neamț
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăEvenimentDacie izbită de dubă la Remat

Dacie izbită de dubă la Remat

Date:

l o femeie a fost rănită

Neacordarea de prioritate a dus la producerea unui grav accident, ieri dimineaţă, pe la ora 10.30, la ieşirea din municipiul Piatra- Neamţ către Bacău, pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu, în faţa sediului Remat. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Tupilaţi, aflat la volanul unei dube de transport marfă, a ieşit din curtea firmei şi a izbit lateral o Dacia Berlină (înmatriculată NT-04-YXB) care era condusă regulamentar pe ruta Săvineşti – Piatra- Neamţ, de un bărbat de 69 de ani, din comuna Săvineşti. În urma impactului, o femeie de 65 de ani (soţia şoferului Daciei), pasageră pe locul din dreapta-faţă, s-a ales cu mai multe leziuni la cap şi picioare. Victima, rămasă încarcerată, a fost scoasă din maşină de pompieri şi transportată cu ambulanţ a la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Din cauza accidentului, în zonă s-a circulat cu dificultate aproximativ o jumătate de oră, iar cozile de maşini s-au întins pe doi kilometri, în ambele sensuri. Poliţiştii fac investigaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi i-au suspendat permisul tânărului de 20 de ani. (Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.