La începutul acestei săptămâni, pe rolul Tribunalului au intrat mai multe dosare în care, pentru nişte firme intrate în insolvenţă, creditorii cer tragerea la răspundere a foştilor patroni. Astfel de cazuri sunt dese numai că finalitatea lor nu este cea aşteptată. Practic „angajarea răspunderii conform articolului 138, din Legea 85/ 2006 (pentru insolvenţă)“ nu e un proces atât de simplu şi rareori se concretizează în recuperarea debitelor sau pedepsirea vino-vaţilor. Înainte de a prezenta două astfel de cazuri din judeţul nostru, trebuie să lămurim câteva aspecte care ţin de această procedură. Mai întâi, pentru a asigura reuşita unei astfel de acţiuni, administratorul judiciar, singur sau cu ajutorul unui auditor, trebuie să facă o „radiografie“ a contabilităţii debitoarei, ca să demonstreze legătura de cauzalitate dintre fapte şi prejudiciu.
Foştii administratori ştiu şi ei (de cele mai multe ori) acest lucru, iar dacă se simt cu musca pe căciulă pur şi simplu evită să predea documentele prevăzute în Legea insolvenţei.
Mare lucru nu păţesc. Riscă să li se facă o plângere penală, dar riscul este asumabil de către mulţi, deoarece şi beneficiile sunt pe măsură: dacă nu dai actele contabile, se respinge în proporţie de 99% acţiunea în atragerea răspunderii. Iar această incriminare e de fapt un „tigru de hârtie“ pentru că, până acum, nu a fost dată nicio condamnare pentru acest tip de fapte extrem de frecvente.
Kenotheoz Com şi Ursu Construct
Unul din dosarele în care cabinetul Individual de insolvenţă Gheorghe Vasiloiu cere la Tribunal angajarea răspunderii pentru insolvenţă îl vizează pe Vasile Chiţu, fostul patron al SC Ursu Contruct SRL Piatra-Neamţ. Firma, care are hotelul „Calul Troian“ din zona Ursuleţi, de la marginea municipiului Piatra-Neamţ, a intrat în insolvenţă, la cererea creditorilor, în decembrie 2011. Ursu Construct SRL are ca obiect principal de activitate „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“ şi ca asociaţi persoana fizică Vasile Chiţu şi persoana juridică „Brăduleţul“ SRL.
Firma lui Chiţu acumulase datorii de 3.593 lei la bugetul de stat, din impozitul pe venituri din salarii neachitat; 10.788 lei către bugetul asigurărilor sociale de stat, din care 2.901 lei stopaj la sursă din contribuţia reţinută de la angajaţi; 349 lei către bugetul asigurărilor pentru şomaj şi 3.617 lei către bugetul asigurărilor de sănătate, din care 1.511 lei din nou prin stopaj la sursă din contribuţia reţinută de la angajaţi.
Alt dosar în care se cere atragerea răspunderii pentru insolvenţă îl are ca pârât pe David Gârbuleţ, fostul administrator al SC Kenotheoz Com SRL Pângăraţi. Solicitarea de tragere la răspundere a lui Gârbuleţ a fost făcută de o altă firmă (Chematex International SRL) care are de recuperat o grămadă de bani de la debitoare.
Discretul, dar marele afacerist cu lemn „pe picior“ David Gârbuleţ a devenit „celebru“ după ce fosta lui soţie a fost luată cu acte de fostul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bacău – procurorul Manuel Humulescu. Firma lui Gârbuleţ, una dintre cele mai mari din domeniul tăie-rilor de pădure, a intrat în insolvenţă, la propria cerere, prin soluţie pronunţată de Tribunal pe 18 iunie 2014.
„Pisica cu clopoţei“
În cazul firmelor intrate în insolvenţă, unde se cere tragerea la răspundere a foştilor patroni, când vine vorba de recuperarea datoriilor, mai apare şi problema echilibrării şanselor administratorului judiciar în faţa fostei conduceri a debitoarei. Acest aspect survine pentru că fostul administrator al societăţii falimentate are două avantaje de neegalat în faţa reprezentantului masei credale. În primul rând, el a avut timp suficient să „pregătească“ insolvenţa şi în cazul celor mai abili şi bine consiliaţi „să-şi şteargă urmele“. De asemenea, acesta poate anticipa şi contracara foarte uşor iniţiativele „pisicii cu clopoţei“ care este administratorul judiciar, obligat să prezinte raport privind cauzele care au dus la insolvenţă, să întrunească comitete ale creditorilor pentru a cere bani de expertize contabile şi/ sau cauţiune pentru sechestru ori poprire asiguratorie. Adică îl anunţă pe patron, iar acesta poate lejer să-şi pregătească terenul.
Momentan, procedura insolvenţei a devenit pentru unii afa-cerişti „de tranziţie“ un fel de mascaradă pentru a-şi răscumpăra bunurile la sfert de preţ, aruncând câţiva bănuţi creditorilor garantaţi şi doar un zâmbet dispreţuitor celorlalţi.
Este drept că nu mai sunt vremurile Renaşterii, când negustorului scăpătat i se spărgea taraba în piaţa publică, sau ale sinucide-rilor de pe Wall Street din timpul marii crize din 1929 – 1933, când expresia „pe cuvânt de negustor“ încă mai valora ceva.
Acum, când procentul european de recuperare a creanţelor în caz de insolvenţă este de 20%, comparaţi cei 150 de ani de închisoare luaţi de escrocul Bernie Madoff (fost director la bursa NASDAQ din New York) cu pedepsele rechinaşilor autoh-toni: SOV – FNI, trei ani cu suspendare când faptele erau prescrise, Ioana Maria Vlas – 20 de ani, eliberată după trei ani, sau Stoica, pentru afacerea Caritas – şapte ani.
(Mihai SAVA)
