Miercuri după-amiază, la ora 14, pe DN 15B, în comuna Vânători-Neamţ, a avut loc un accident rutier din cauza unei depăşiri neregulamentare.
Un bucureştean în vârstă de 65 de ani conducea o maşină, a „tăiat“ linia dublă continuă, ieşind de pe şosea, a acroşat un podeţ, trecând printr-un gard, şi a ajuns în curtea dispensarului medical din localitate. Soţia şoferului, de 65 de ani, s-a ales cu mai multe leziuni, fiind transportată la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Dimitrie“ Târgu-Neamţ. Conducătorul auto, care nu consumase alcool, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Tot miercuri, pe la ora 17, alt accident s-a petrecut în Ţibucani. Un constănţean de 48 de ani conducea o maşină pe DN 15B şi a dat peste un localnic de 33 de ani care stătea întins pe şosea. Pietonul avea o îmbibaţie alcoolică de 1,32 miligrame/litru, în aerul expirat, şi a fost dus la spital. Şoferul nu băuse alcool.
(Mihai SAVA)