l părţi din cadavru au fost transportate, în saci sigilaţi, cu autocarul, până la Târgu Frumos
Poveste de groază în municipiul Roman, unde o fostă profesoară de geografie a fost reţinută sub acuzaţia că şi-a decapitat soţul, ofiţer de armată în rezervă, i-a pus capul într-o găleată, iar restul corpului, tranşat, l-a împachetat în saci menajeri şi l-a transportat până în Târgu Frumos, unde l-a aruncat la tomberon.
Oamenii legii au fost alertaţi în noaptea de 14 spre 15 septembrie, prin 112, la ora 1.30, de un taximetrist din Târgu Frumos care tocmai încheiase o cursă. Ieşeanul le-a spus poliţiştilor că femeia pe care o dusese cu maşina avea trei saci menajeri, care miroseau îngrozitor, a carne în putrefacţie.
Imediat au intervenit forţele de ordine care, în apropierea locului unde coborâse femeia din taxi, au descoperit în tomberonul Pieţei Târgu Frumos trei saci cu mai multe bucăţi din trupul unui bătrân. Lipseau doar capul, organele interne şi organele genitale. La o sută de metri de piaţă, poliţiştii au găsit-o şi pe femeie: Ana Zaharia, în vârstă de 64 de ani, din Roman, fostă profesoară de geografie.
Bucăţile de cadavru au fost duse la Institutul de Medicină Legală (IML) Iaşi, iar ancheta a fost continuată sub coordonarea procurorului criminalist Stelian Olteanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Anchetatorii au stabilit că victima este chiar soţul femeii surprinse în Târgu Frumos, respectiv Gheorghe Zaharia, de 70 de ani, care a lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Cei doi locuiau într-o garsonieră insalubră, dintr-un bloc situat vizavi de supermarketul „Lidl“, iar în ziua de 12 septembrie au fost văzuţi de vecini la cumpărături.
„În garsoniera în care locuiau cei doi este un haos. Nu ştiu cum puteau trăi printre sticle goale, cutii de plastic şi haine împrăştiate peste tot. Acolo, însă, nu am găsit urme de sânge. Am găsit, în schimb, capul bărbatului, într-o găleată din plastic, într-o baie nefuncţională, transformată în debara. L-am ridicat şi l-am trimis tot la IML Iaşi, unde se va face necropsia. Între timp încercăm să audiem femeia, care nu recunoaşte nimic. Până acum a declarat că a fost la Bucureşti, a adormit în autocar, afară era frig şi ea nu ştie ce s-a întâmplat, în condiţiile în care a transportat cadavrul tranşat până la Târgu Frumos. După aspectul garsonierei, cel puţin la momentul actual, tind să cred că omorul s-a petrecut în altă parte. Ne aflăm în faza preliminară, de strângere a probelor. La acest moment a început urmărirea penală «in rem», adică împotriva faptei. Soţia bărbatului decedat nu a fost pusă sub acuzare, deoarece urmărim mai multe piste“, a declarat procurorul Stelian Olteanu.
Aşadar, Gheorghe Zaharia a fost omorât, decapitat şi tranşat. Capul i-a fost pus într-o găleată, în debara, iar restul corpului a fost împachetat în mai mulţi saci, băgat în sacoşe şi dus la Târgu Frumos.
Deşi soţia sa neagă orice implicare, imaginile surprinse de o cameră de supraveghere a unei benzinării dovedesc faptul că ea a luat sacii din autocar şi tot ea a continuat transportul acestora cu ta-xiul până la piaţa din Târgu Frumos.
La ora închiderii ediţiei, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman continuau audierile, anchetatorii încercând să afle mai multe detalii atât de la Ana Zaharia, cât şi de la taximetrist şi de la şoferul autocarului care a adus-o pe romaşcancă în judeţul Iaşi.
(Mihai SAVA)



