Controale în târgurile de animale

Data:

În perioada 5-7 februarie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică în cooperare cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economice, agenţi rutieri şi poliţişti din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au desfăşurat, în târgurile din Roznov, Târgu-Neamţ, Tupilaţi, Moldoveni şi Borca, o acţiune pentru verificarea măsurilor de protecţie sanitară, prevenirea şi combaterea furturilor de animale şi a răspândirii pestei porcine africane.

Având în vedere focarele de pestă porcină şi gripă aviară din judeţ, oamenii legii au făcut verificări ale transporturilor de animale, păsări, carne şi subproduse în zona filtrelor rutiere instituite. Pe timpul executării acţiunii au fost instruiţi comercianţii de porci şi păsări de pe raza teritorială a localităţilor unde au fost instituite filtrele, nefiind identificate transporturi sau acte de comerţ cu porci/păsări din zonele afectate de pesta porcină/gripă aviară.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.800 de lei. Dintre acestea, cinci au fost pentru scandaluri, trei pentrru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, două la normele sanitar-veterinare, trei pentru neutilizarea caselor de marcat şi două pentru alte nereguli. La regimul rutier, oamenii legii au dat 21 de amenzi, au reţinut două permise şi au retras un certificat de înmatriculare.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Turişti salvaţi de pe-un perete de stâncă în Cheile Şugăului

Două persoane au rămas blocate duminică seara în Cheile...

Rănită în incendiul care i-a distrus casa

O femeie în vârstă de 86 de ani, din...

3 CĂRȚI (discret dialog nocturn)

Piatra-Neamț, după 1989. Anticariatul din Bulevardul Republicii nr.6mirosea tandru...