Constantin Teodorescu a demisionat din funcţia de viceprimar

Data:

l el a renunţat şi la cea de consilier local

Liberalul Constantin Teodorescu şi-a dat demisia din funcţia de viceprimar al municipiului Piatra-Neamţ şi cea de consilier local, joi după-amiază. Gestul său este oarecum neaşteptat, neexistând semne care să-l prevestească în ultima perioadă şi nici măcar la şedinţa de Consiliu Local, la încheierea căreia şi-a anunţat decizia.

Demisia sa a fost înaintată la secretariatul primăriei, din cerere lipsind tocmai motivarea gestului său, ceea ce lasă loc ipotezelor de tot felul. Constantin Teodorescu a preluat funcţia de viceprimar oarecum forţat de împrejurările în care PSD încerca să obţină conducerea Primăriei Piatra-Neamţ şi imediat după instalare s-a mai jucat cu ideea de a demisiona. Declaraţia privind decizia luată a fost postată pe contul său de facebook, unde a vorbit voalat de compromisuri şi de presiuni.

„Azi, 27 august 2015 mi-am depus demisia din funcţia de viceprimar al muncipiului Piatra-Neamţ şi din funcţia de consilier local. Am acceptat în mai 2015 funcţia de viceprimar şi am plecat cu inima deschisă pentru a face ceva pentru comunitatea noastra. Am realizat însă că nu pot. Las pe fiecare dintre dumneavoastră să apreciaţi care sunt motivele. Indiferent ce aş spune eu, fiecare poate interpreta altfel. Sunt educat şi construit pentru un alt mod de lucru, pentru o viaţă fără compromisuri. Am întâlnit în primărie mulţi oameni de calitate cu care aş fi putut duce la capăt orice proiect. Vreau să le mulţumesc lor şi colegilor consilieri pentru colaborare şi să le doresc succes în continuare şi putere de muncă“, a declarat Constantin Teodorescu.

Primarul Dragoş Chitic a declarat că regretă gestul colegului său de partid, mai ales că au făcut o echipă bună la primărie. A spus însă că îi întelege gestul.

Pasul următor e instalarea unui înlocuitor pentru Constantin Teodorescu, din partea PNL, şi apoi delegarea, în cadrul următoarei şedinţe de Consiliu Local a unui consilier local pentru funcţia de viceprimar. Bineînţeles, funcţia va fi negociată între principalele formaţiuni politice din CL, iar PSD şi PNL sunt cele mai interesate să-şi instaleze omul.  (Ioana CALIŢCHO)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...

Incendiu violent în Rediu

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...