Consilierii pietreni nu mai vor să dea bani oricui, sau măcar vor să vadă rezultate concrete de pe urma acţiunilor sau evenimentelor abo-nate, lună de lună, la banii din bugetul local. Proiectul privind încheierea unor parteneriate între municipiul Piatra-Neamţ şi unele persoane juridice, inclus în ordinea de zi a şedinţei de vineri, a fost votat mai anevoie decât până acum, pe marginea sa iscându-se mai multe discuţii în contradictoriu. Profesorul Gheor-ghe Dumitreasa a cerut lămuriri cu privire la banii (14.000 lei) solicitaţi Consiliului Local de Asociaţia Sens Civic, pentru proiectul „Piatra-Neamţ – oraş eco“.
„Ce face cu aceşti bani, efectiv? Propun să nu se dea bani dacă e vorba de lipit afişe. Mai degrabă să se dea dacă se plantează copaci, se fac parcuri“, a spus consilierul Dumitreasa. Alte câteva voci din Consiliul Local s-au ridicat să susţină părerea profesorului Dumitreasa şi să critice alocarea sumelor de bani pentru concursul de bridge, spre exemplu, pe care primăria îl susţine de ani de zile.
Viceprimarul Aurelia Simionică a explicat că proiectul Asociaţiei Sens Civic a fost aprobat anul trecut, o parte s-a finalizat şi a mai rămas de implementat încă o parte, iar rezultatele de până acum au fost prezentate de asociaţie, în scris.
Răspunsul n-a fost de ajuns pentru consilierii nemul-ţumiţi, în majoritatea lor liberali, dar proiectul a fost votat cu patru abţineri.
Consilierul local Vasile Popescu a solicitat şi el ca Poliţia Locală să primească dreptul de folosinţă gratuită a sălii mici de la Polivalentă de patru ori pe lună, pentru antrenamente, şi nu de două ori cum a fost solicitarea formulată, explicând că le este insuficient acest timp. Viceprimarul Aurelia Simionică a promis că se va avea în vedere acest lucru la viitoarea şedinţă de consiliu local.
(Ioana CALIŢCHO)




Acestea sunt solutii la problemele cetatenilor????