O femeie în vârstă de 44 de ani, din comuna Sagna, a fost condamnată de Tribunal la zece ani de închisoare pentru omor după ce, în seara de 1 decembrie 2022, şi-a înjunghiat amantul. Cea care urmează să stea după gratii este Lenuţa Roca, mamă a doi copii. La rămânerea definitivă a sentinţei, acesteia îi vor fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii profilului ADN, care va fi arhivat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Potrivit sentinţei, femeia (care este căsătorită) obişnuia să-l mai frecventeze pe un consătean de 62 de ani, cu care consuma băuturi alcoolice. În seara fatidică, ea s-a dus acasă la acesta, au băut amândoi până aproape de miezul nopţii, l-a un moment dat au avut un coflict, iar Lenuţa a luat un cuţit şi l-a lovit de mai multe ori pe amant, în burtă şi la gât. Pe urmă a plecat, lăsându-l sângerând, şi s-a dus la un cumnat. Câteva ore mai târziu, când fiica bărbatului a venit în vizită, şi-a găsit tatăl mort. În scurt timp, oamenii legii au identificat-o pe suspectă, reţinând-o pentru audieri. Ea a declarat că a vrut să sune la salvare, dar amantul nu ar fi vrut să-i dea telefonul, iar de la cumnatul ei nu a putut apela 112 pentru că acesta nu avea telefon. Femeia îşi amintea doar că l-a înjunghiat în burtă o singură dată pe bărbat. Necropsia a descoperit mai multe leziuni tăiate, stabilindu-se apoi că rana de la gât, care i-a secţionat jugulara, a fost cea fatală.
A invocat legitima apărare
„Inculpata a recunoscut săvârşirea faptei în mod circumstanţiat. Atitudinea acesteia este parţial sinceră, declarând în mod mincinos faptul că a fost ţinută de către victimă la domiciliul său, contrar voinţei sale, deşi din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că, în trecut aceasta făcea scandal la domiciliul victimei pentru fi primită la aceasta. Totodată, rezultă că aceasta ar fi avut posibilitatea să plece de la domiciliul victimei, în cursul zilei de 1.12.2022, cu ocazia intervenţiei pompierilor la un incendiu produs la locuinţa în cauză. Inculpata a declarat că a înjunghiat victima o singură dată, în abdomen, pentru a se apăra împotriva avansurilor sexuale şi împotriva actelor de agresiune fizică ale victimei, invocând astfel legitima apărare, apărarea acesteia nu poate fi primită având în vedere intensitatea loviturilor aplicate victimei, zonele vizate şi faptul că au fost multiple lovituri, dar şi faptul că nu rezultă dacă leziunile fizice de pe corpul inculpatei – ce au necesitat doar două zile de îngrijiri medico-legale, de la data producerii – au fost produse anterior agresiunilor exercitate de către inculpată asupra victimei sau în vederea apărării; potrivit declaraţiei inculpatei, riposta acesteia a intervenit după ce atacul s-a consumat, rezultând că nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări“, este precizat în sentinţa de condamnare. (Mihai SAVA)



