Condamnat pentru ameninţare

Data:

Vasile Lupu, un bărbat din comuna Grinţieş, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bacău, pentru că şi-a ameninţat fosta soţie (Irina Diacu) şi băiatul ei minor. El a primit un an şi o lună de închisoare, cu suspendare, pe un termen de supraveghere de doi ani. În acest interval, agresorul este obligat să meargă periodic la „semnat“, să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile de muncă (gratis) în folosul comunităţii. Timp de trei ani după executarea sentinţei, bărbatul nu are voie să se apropie la mai puţin de 100 de metri de victime şi locuinţa acestora. Tot la Curtea de Apel Bacău a mai fost condamnat definitiv şi Constantin Andrei Lipovanu (din Cândeşti). Pentru că l-a bătut pe consăteanul Petru Iftimi, el a luat un an jumate fără privare de libertate, cu 70 de zile de muncă în folosul semenilor. Agresorul trebuie să-i achite victimei despăgubiri materiale de 1.800 de lei. De asemenea, printr-o altă sentinţă definitivă, pietreanul Alexandru George Florea, prins beat la volan, a luat nouă luni în acelaşi regim, cu 60 de zile de muncă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Piatra-Neamţ. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Lovită pe „zebră“

Joi după-amiază, la ieşirea din municipiul Piatra-Neamţ, în zona...

Intreruperi Neamt 23.10.2026

Intreruperi Neamt 22.10.2026

Razii la traversări pietonale

Săptămâna aceasta, poliţiştii rutieri desfăşoară acţiuni pentru prevenirea şi...