Concursul pentru şefia Spitalului Judeţean a debutat cu o surpriză: Liviu Negelschi – eliminat din cursă

Data:

Surpriză de proporţii în preambulul concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra- Neamţ. Ceea ce părea a fi o simplă formalitate pentru actualul şef al unităţii sanitare, respectiv proba de verificare a dosarelor de participare la concurs, s-a dovedit o piedică de netrecut în calea avocatului Liviu Negelschi. Dosarul acestuia a fost respins de membrii comisiei de concurs, pentru un motiv care unora li s-ar părea ciudat: „nu a respectat art.15 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din unităţile sanitare aflate în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ, aprobat prin Dispoziţia nr. 92/15.03.2017, numărul paginilor depăşind limita maximă (20 pagini) având un număr de 26 de pagini, din care: o pagină copertă, o pagină cuprins, o pagină bibliografie şi 23 de pagini – proiectul în sine“. Cei care au luat această neaşteptată decizie sunt: Mihai Bârliba (preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean) – preşedinte; Daniela Soroceanu (secretarul judeţului Neamţ), Adriana Elena Bosovici (director general al Direcţiei Buget-Finanţe a Consiliului Judeţean Neamţ) – membri; Octavian Andrei Bărbuleţ Tărăntuş (consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui CJ Neamţ) – secretar. Probabil supărat după aflarea rezultatului verificării dosarelor, Liviu Negelschi nu a răspuns ieri la telefon. Am fi dorit să aflăm dacă a contestat sau nu decizia comisiei de concurs. Singurul rămas în cursă – Nicolae Lambru Liviu Negelschi nu este singurul respins încă dinainte de a începe, practic, concursul. În aceeaşi postură se mai află şi Antonia Carla Simionescu (fostă Paiu), al cărei dosar a fost respins pentru alte vicii procedurale: „în loc de cererea de înscriere la concurs, la dosar a depus un formular de înscriere pentru funcţia publică de consilier juridic, iar în adeverinţa medicală nu este stipulat faptul că este aptă din punct de vedere medical, fizic şi neuropsihic; de asemenea, nu a depus dovada achitării taxei de înscriere“. Pentru candidata Simionescu, vestea că nu poate continua cursa pentru obţinerea şefiei Spitalului Judeţean nu este chiar atât de dureroasă, întrucât, chiar ieri, a primit şi o veste cât se poate de bună: i-a fost admis dosarul de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Direcţiei de Management din cadrul Consiliului Judeţean – entitate care a organizat şi concursul pentru funcţia de conducere la Spitalul Judeţean. În aceste condiţii, singurul rămas în cursă, cel puţin până la soluţionarea eventualelor contestaţii (10 iulie), este Nicolae Lambru – un candidat-surpriză. În timp ce contracandidaţii săi şi-au depus dosarele pe 30 iunie, dosarul lui Nicolae Lambru a fost înregistrat pe 3 iulie – în ultima zi de înscrieri. Nicolae Lambru are aproape 51 de ani şi a activat în trecut în cadrul Serviciului Român de Informaţii, fiind adjunct al comandantului Secţiei judeţene Neamţ. S-a pensionat şi apoi a fost director executiv al unei firme de detectivi particulari cu sediul în comuna Agapia – „Total Investigation“. Numele său apare înregistrat şi pe pagina de internet avocatnet.ro, în calitate de consilier juridic specializat într-o mulţime de domenii (arbitraj, mediere, drept civil, executări silite etc.). (Liviu ILIE)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Razie printre şoferii şi motocicliştii din Roman

Miercuri, în intervalul orar 7-8, poliţiştii Biroului Rutier Roman...