Ieri a fost o zi de mare însemnătate pentru întreaga comunitate gârcineană, o zi care va rămâne scrisă în istoria locală şi care leagă pentru totdeauna două comunităţi într-un cerc al prieteniei. Miercuri a fost semnat acordul de înfrăţire şi cooperare între comuna Gârcina şi comuna Vailly-sur-Sauldre din Franţa, după un an de la oficializarea acestei legături în localitatea franceză, una dintre cele mai importante aşezări de pe re-numita Vale a Loarei.
Legătura dintre cele două comunităţi a fost iniţiată de Geo Chiriţescu, un nemţean care, în urmă cu şase ani, s-a stabilit împreună cu soţia (medic generalist) în Vailly-sur-Sauldre. A fost cucerit de felul de-a fi al francezilor de pe Loara şi, la rândul său, a fost asimiliat imediat în comunitate. Om deosebit de activ, Geo Chiriţescu s-a implicat încă de la început în toate aspectele vieţii comunei şi, la ultimele alegeri locale, meritele i-au fost recunoscute, fiind votat consilier local. Din această postură, găsind o sumedenie de asemănări între francezii din Vailly-sur-Sauldre şi locuitorii din Gârcina (de care se simte în continuare legat sufleteşte) a propus înfrăţirea celor două comune. Ca toate celelalte iniţiative ale sale şi aceasta a fost îmbrăţişată de edili şi de întreaga comunitate şi astfel s-a ajuns ca ieri, pe 5 septembrie, să fie parafat cel de-al doilea act, şi ultimul, ce consfinţeşte înfrăţirea dintre comunele Gârcina şi Vailly-sur-Sauldre.
„O vizită foarte importantă care închide un cerc al înfrăţirii“
Delegaţia franceză, formată din 17 membri, ajunsă pe plaiuri moldave încă de marţi, a fost impresionată de primirea călduroasă a edililor comunei Gârcina, Mihai Gontaru şi Constantin Toma, şi a întregii echipe a primăriei. Adevărate gazde, au împărtăşit francezilor o parte din tradiţiile locale întâmpinându-i cu pâine şi sare. La rândul lor, cetăţenii francezi, avându-l alături pe primarul comunei Vailly-sur-Sauldre, Gilles-Henry Doucet, s-au declarat onoraţi de ospitalitatea şi respectul de care au dat dovadă gârcinenii. A urmat momentul solemn al ascultării imnurilor celor două ţări, Franţa şi România.
Vizibil emoţionat, primarul comunei Gârcina, Mihai Gontaru, a subliniat importanţa pe care o are acest acord de înfrăţire pentru comunitatea pe care o conduce.
„Astăzi am primit vizita oaspeţilor noştri din Franţa, o vizită foarte importantă care închide un cerc al înfrăţirii pe care l-am deschis anul trecut prin vizita noastră în localitatea Vailly-sur-Sauldre. Astăzi, practic, am parafat acest tratat de înfrăţire. Francezii sunt foarte entuziasmaţi de ceea ce au văzut la noi, de primirea pe care le-am făcut-o. I-am primit la aeroportul din Iaşi, au vizitat Iaşul în cursul zilei de ieri (n.r. marţi). Am stabilit un program pentru ei, deja au fost la Mănăstirea Almaş, acum sunt la primărie, după care vom merge la Mănăstirea Peştera. Apoi, o să viziteze localitatea noastră, un producător local de brânzeturi şi o pensiune turistică din zonă. Suntem foarte bucuroşi că îi avem alături. Sunt persoane cu ambiţii mari, care vor să găsească o posibilitate de a investi în loca-litatea noastră. Vom vedea pe parcusul şederii lor aici dacă vor identifica un domeniu în care să investească. Încercăm să le facem vizita cât mai plăcută şi să le oferim ospitalitatea de care suntem recunoscuţi de altfel în întreaga lume. După parafarea acordului de înfrăţire, vor urma şi alte vizite de-ale noastre în Franţa. Este un proiect benefic pentru comunitatea noastră. Mai mult decât atât, anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, un motiv în plus ca noi să fim deschişi acestor genuri de proiecte“.
Primarul Mihai Gontaru a mulţumit delegaţiei franceze pentru că a acceptat invitaţia de a veni la Gârcina şi, totodată, de a cunoaşte frumuseţea oamenilor şi a tradiţiilor din localitate.
„Sunt foarte fericit pentru decizia dumneavoastră de a accepta invitaţia noastră de a vizita comuna Gârcina şi regiunea noastră. Acest lucru arată că acordul de înfrăţire dintre comunele noastre va fi de lungă durată. Între România şi Franţa există o lungă şi bogată tradiţie de prietenie. Prin decizia noastră de înfrăţirea localităţilor pe baza proximităţii dintre cele două popoare, cred că atât relaţia dintre comune cât şi, în general, relaţia interstatală se vor întări. Pe de altă parte, vizita noastră, a gârcinenilor în Franţa, la Vailly-sur-Sauldre, ne-a oferit posibilitatea de a ne deschide orizontul, de a vedea un alt mod de viaţă şi de activitate economică şi socială, de a cunoaşte oamenii pe care noi sperăm să ni-i facem prieteni pentru totdeauna. Speram că relaţia noastră ne va îmbogăţi pe toţi pe plan cultural, educaţional şi economic. Sperăm din suflet ca această vizită să fie benefică, cu bucurii pentru ambele părţi“.
„Vom colabora pentru a face un viitor mai bun copiilor noştri“
La rândul lui, primarul comunei Vailly-sur-Sauldre, Gilles-Henry Doucet, a declarat că gârcinenii l-au impresionat cu ospitalitatea cu care a fost primită delegaţia franceză.
Primarul Gilles-Henry Doucet, doctor în ştiinţe juridice şi om ale cărui opinii sunt extrem de preţuite în Parlamentul francez, s-a dovedit a fi un bun cunoscător al românilor, în discursul său făcând referiri la istoria ţării noastre, la personalităţile României.
„Impresia noastră este foarte bună, sperăm să avem beneficii şi de o parte şi de cealaltă. Suntem foarte fericiţi că am ajuns aici, că ne găsim astăzi pe te-ritoriul României. În data de 14 mai 1968, generalul Charles de Gaulle a vizitat România. Această vizită a generalului demonstrează relaţia strânsă de prietenie între cele două ţări. Pentru poporul francez, poporul român a fost întotdeauna apropiat. Francezii rămân întotdeauna ataşaţi calităţii poporului român, graţie Nadiei Comăneci, lui Ilie Năstase, dramaturgului Eugen Ionesco. Vom colabora pentru a face un viitor mai bun copiilor noştri“.
Gilles-Henry Doucet, primarul comunei Vailly-sur-Sauldre, şi Mihai Gontaru, primarul comunei Gârcina, au semnat acordul de înfrăţire la Primăria Gârcina, în prezenţa unei asistenţe numeroase şi într-o atmosferă deosebit de destinsă. Francezii s-au simţit excelent cu atât mai mult cu cât gazdele lor au dovedit că înfrăţirea aceasta nu este doar o formalitate.
Edilii comunei Gârcina au încropit un program delegaţiei franceze, astfel încât, în zilele în care va poposi în judeţul Neamţ, va vizita cele mai importante obiective istorice, culturale şi turistice din zonă şi se va bucura de tradiţiile locale.
„În afară de comuna Gârcina, vom face o vizită şi în împrejurimi, la barajul de la Bicaz, în Cheile Bicazului, tocmai pentru a le arăta frumuseţile noastre locale. O să viziteze şi Piatra-Neamţ, Curtea Domnească, am ales cele mai reprezentative obiective în aşa fel încât să îşi formeze şi să rămâne cu o imagine cât mai bună. Iar vineri vom face o vizită la Lacul Cuejdel, binecunoscut pe plan local, pe care încercăm să-l promovăm şi pe plan internaţional, să găsim oportunităţi de dezvoltare a turismului în zonă, chiar dacă este în administrarea Ocolului Silvic Gârcina. Poate cetăţenii francezi, cu experienţa lor, o să găsească o oportunitate de investiţii“.
Înfrăţirea celor două comunităţi nu poate avea decât beneficii pentru Gârcina. Edilii comunei speră ca francezii să manifeste interes pentru dezvoltarea economică şi culturală a zonei, prin investiţiile pe care le-ar putea realiza, indiferent de domeniu. Între timp, continuă proiectele pe care le-au început, multe dintre ele aproape de finalizare.
„Proiectele pe care le-am început sunt într-un stadiu foarte bun. Am finalizat în jur de 80% din acestea: baza sportivă este finalizată, accesul pe Oprişeni, în proporţie de 80 la sută este terminat, cadastrarea a început, avem contracte în derulare, contractul pentru reabilitatea căminului cultural este semnat. Avem investiţii importante pentru anul următor“, a conchis primarul Mihai Gontaru.
Cu un an în urmă
Franţa este ţara nebunilor. A celor frumoşi. Este locul curajului de a încerca şi de a accepta. Un eveniment care se organizează o dată la şapte ani urmează a se deschide, iar sătucul unde urmează a se desfăşura este pregătit în cel mai mic amănunt. Locul este întins pe cursul unui pârâu prietenos, Sauldre, şi nu are mai mult de 900 de locuitori. Fiecare dintre ei se pregăteşte pentru „invazia“ a peste 10.000 de oaspeţi care şi-au anunţat prezenţa, dar şi pentru cei care ajung din întâmplare. Cu un an în urmă, localnicii au stabilit tema evenimentului, drept pentru care perso-najele din desene animate vor prinde viaţă în acest sat numit Vailly-sur-Sauldre. Fiecare străduţă urmează să fie împodobită cu decorurile poveştilor animate pentru copii. La gară era turnul lui Peter Pan. Locul de unde visele îşi pot lua zborul.
Ca un râu care îşi culege în matca sa fiecare părăiaş, strada principală curge la vale străjuită de o parte şi de alta de clădiri curate, lipite una de alta, cu ferestre vesele, împodobite cu muşcate multicolore. În faţa prăvăliilor cochete sunt aşezate mese rotunde cu picioare din fier forjat, cu butelcuţe pline cu flori de câmp. Uşa larg deschisă a unei „bulanjerii“ lasă un miros de pâine coaptă să invadeze locul. Atât de vorbăreţi şi veseli, localnicii zâmbesc oricui. Micul autobuz care duce echipa spre locul de cazare, trage pe dreapta, din când în când, ca să poată trace maşinile care vin din sens opus. Sunt înguste străzile, însă netede şi curate. Cea care iese din orăşel promite o călătorie frumoasă, fiind însoţită de pădure de o parte şi de alta. Din când în când este întreruptă de câte o intersecţie. Un indicator arată drumul spre Chateau de la Verreie.
– Poate o să reuşesc să-l vizitez, îşi spune Ilinca.
În momentul următor, şoferul semnalizează în direcţia indicatorului, iar după câteva sute de metri se deschide în faţa lor panorama unei grădini luxuriante. Un covor din iarbă tunsă de cel mai îndemânatic frizer era întins până la temelia unui semeţ castel. Era întrerupt din loc în loc de alei pietruite. Zeci de copaci îşi înălţau coroanele milenare. Un lac trona neclintit în mijlocul lor. Castelul stăpânea pământul de trei secole. Parcă crescuse din scoarţa terestră. Ca munţii. Cristi îl văzuse invers.
– Parcă e un munte sculptat! Spune-mi să închid gura.
Autocarul dădu ocol, preţ de câteva minute bune, castelului şi opri în faţa unor clădiri aliniate cu echerul.
– Să vezi că ne bagă în grajduri. Aşa tare ni s-a dus vestea! Şi dădu drumul la un râs care semăna mai degrabă cu un nechezat.
Însă ce-i fusese dat să vadă când a intrat, în rare locuri a putut întâlni. Un amestec omogen de jilţuri şi tehnologie. Între tapi-serii şi plasmă, între confort şi utilitate, între simplitate şi sofisticat. Piatra colţuroasă urca sub forma unei scări în mansardă unde se rânduiau uşi puternice cu balamale din fier. Se deschideau cu o uşurinţă nebănuită şi te lăsau să calci pe scândura lăcuită de culoare rumenie. O lumină discretă stătea pitită după tăblia patului impunător. Într-o nişă, care semăna mai mult cu o ieşire secretă, era aşezat cu grijă un dulap. Sculpturile cornişei te fac să crezi că este legat cu sfori puternice de cupola cerului. Grinzi uriaşe ţin tavanul înclinat. Miroase a fân. Din uşa mică a balconului se vede un careu închis pe trei laturi cu clădirile castelului, iar pe una cu un gard zidit. Pe o poartă mare intră un cal de o frumuseţe ameţitoare. Eleganţa cu care păşeşte este a unui conte.
– El este contele, spune gazda, arătând spre bărbatul care duce de căpăstru calul de la care nu-ţi poţi lua ochii. Are cea mai valoroasă pereche de cai. Familia păstrează aceeaşi rasă de sute de ani.
– Acest cal este el însuşi o orchestră. Priviţi cum vibrează fiecare muşchi când păşeşte şi cum păstrează măsura când atinge pământul. Alura aristocrată face să se desprindă aerul bucăţi să-i facă loc. Puterea copitelor imprimă prezentându-l în pântecul pământului. Ca mu-zica.
– Cred că-i place teribil de mult să fie cal, comenta cineva de jos, căruia i se lipise şi privirea de el. Gândeşte-te să ai această atitudine şi să fii măgar. Cu câte demnitate şi-ar căra povara!
– Eu cred că trebuie să fii cal să poţi accepta cu atâta îngăduinţă pe om.
(Natalia RÎŞTEI)