Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a ajuns în situaţia de a anunţa că pentru pacienţii asiguraţi, care se adresează cabinetului Diabet zaharat, nu se mai fac programări în acest an. Fondurile insuficiente, raportate la adresabilitatea crescută a pacienţilor şi la care se adaugă numărul insuficient de medici diabetologi sunt motivele invocate de cea care coordonează activitatea policlinicii SJU, asistenta Gabriela Lungu. „Sunt asigurate doar acele solicitări care vizează prelungirea concediilor medicale şi în cazul în care există pacienţi cu probleme mai grave, aceştia sunt redirecţionaţi pe secţie, în spital, pentru a fi consultaţi de singurul medic disponibil, momentan“, a explicat asis. Lungu. Începând cu data de 8 iulie, vreme de două săptămâni, Compartimentul Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, va rămâne fără medic. În prezent, compartimentul îşi desfăşoară activitatea cu un singur diabetolog, însă managerul SJU, medicul Codruţ Munteanu, dă asigurări că situaţia ar putea să se schimbe în curând. „Avem mai multe cereri de angajare, iar printre acestea şe numără şi cea a unui diabetolog“, a spus dr. Munteanu.
Asiguraţii nemţeni, care cu trimitere de la medicul de familie ajung la Ambulatoriul Integrat de Specialitate (Policlinică), din cadrul SJU, trebuie să ştie că în cazul unor cabinete programările se fac, acum, în vară, însă de consultaţii vor putea beneficia tocmai la iarnă. Spre exemplu, la cabinetul Oftalmologie, lista cu programări s-a întins până în luna noiembrie. Dacă vor să beneficieze de analize medicale gratuite, aceeaşi asiguraţi vor trebui să aştepte tot până în noiembrie, cu menţiunea că, în unele luni, Casa de Asigurări de Sănătate suplimentează fondurile şi astfel timpii de aşteptare se mai scurtează.
Pentru o programare la cabinetul Cardiologie, pacienţii trebuie să rabde până la mijlocul lunii august, iar dacă se adresează cabinetului Ortopedie aceştia au de aşteptat până la sfârşitul lunii iulie. În caz contrar, asiguraţii îşi pot încerca norocul la una din clinicile, din judeţ, cu care Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate are încheiate contracte.
(T. MARIAN)



