0.3 C
Piatra Neamț
luni, ianuarie 13, 2025
AcasăEvenimentColiziune cu tractorul

Coliziune cu tractorul

Date:

La sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Grumăzeşti, a avut loc un accident rutier care, ca prin minune, nu s-a soldat cu victime, ci numai cu pagube materiale. Potrivit martorilor, un sătean conducea un tractor cu o remorcă încărcată cu fân şi, la un moment dat, a virat stânga fără să se asigure, moment în care a izbit un autovehicul care intrase regulamentar în depăşirea utilajului agricol. Maşina s-a izbit direct în roţile din faţă ale tractorului şi a ajuns în şanţ. Ambele vehicule se deplasau către oraşul Târgu-Neamţ. Circulaţia rutieră în zonă a fost îngreunată aproximativ o jumătate de oră, cât au durat măsurătorile şi cercetarea la faţa locului.

Tot în weekendul trecut (în noaptea de 18 spre 19 august), un şofer pietrean în vârstă de 25 de ani, care îl avea ca pasager într-un BMW pe un alt tânăr, a intrat cu maşina în gardul unei case, pe strada Piatra Corbului, din oraşul Bicaz. El conducea maşina dinspre Taşca, a intrat pe contrasens şi a spulberat gardul pe vreo 30 de metri, scoţând din pământ doi stâlpi de metal, trecând printr-o grămadă de lemne stivuite în ogradă şi oprindu-se în nişte bolţari. Atât şoferul, care nu consumase alcool, după cum au stabilit poliţiştii, cât şi pasagerul din dreapta au scăpat nevătămaţi. Oamenii legii continuă investigaţiile întrucât există suspiciunea că tinerii consumaseră substanţe interzise.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.