Acasă Social Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamţ Şcoală Europeană pentru elevii nemţeni

Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamţ Şcoală Europeană pentru elevii nemţeni

2218
0
DISTRIBUIȚI

Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamţ este una dintre puţinele unităţi de învăţământ din ţară posesoare a trei certificare „Şcoală Europeană“ – obţinute în 2010, 2013 şi 2016. Şi este singura şcoală din Piatra-Neamţ a cărei prezenţă este atât de înrădăcinată în conştiinţa localnicilor încât oricine ştie ce înseamnă zona „la Chimie“.

Totodată, cea mai mare unitate de învăţământ din judeţ este, de ani buni, un model de bune practici pentru ceea ce înseamnă derularea actului educaţional şi, mai ales, pentru modalităţile în care elevii sunt sprijiniţi să îmbine cunoştinţele teoretice dobândite la orele de curs cu abilităţile căpătate de-a lungul stagiilor de practică în producţie. În ultimii ani, şi  acesta este un alt important atu al unităţii de învăţământ, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamţ a fost recunoscut drept deschizător de drum în ceea ce priveşte accesarea şi implementarea de proiecte educaţionale cu finanţare europeană. Şi, cu siguranţă, un exemplu de urmat pentru celelalte şcoli ale judeţului.

 

Educaţie centrată pe elev

„Colegiul nostru este o organizaţie educaţională complexă şi modernă, care oferă oportunităţi de educaţie şi instruire accesibilă, la standarde europene, în domenii cerute pe piaţa muncii, sprijinind în acelaşi timp dezvoltarea carierei, sporirea calităţii vieţii şi prosperitatea economică. În centrul preocupărilor noastre se află elevul. Drept dovadă, principiile pe care le cultivăm sunt următoarele: toţi elevii doresc să înveţe şi ei trebuie încurajaţi în acest sens; dacă unii dintre ei întâmpină dificultăţi, trebuie ajutaţi, nu etichetaţi drept «dificili»; toţi copiii au capacitatea de a învăţa; acumulările pozitive trebuie recunoscute şi încurajate; nu există o metodă «sfântă» de predare; în clasă, profesorii trebuie să fie mentori, nu doar ma-nageri, supervizori sau instructori“, ne-a declarat doamna profesoară Mariana Paleu – director al Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu“.

Bază materială de excepţie

Buna pregătire teoretică şi practică a elevilor depinde, în foarte mare măsură, de asigurarea unei baze materiale corespunzătoare. La acest capitol, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ stă foarte bine. Liceul pietrean are 50 de săli de clasă, 19 laboratoare, 5 cabinete, 13 ateliere, o bi-bliotecă dotată cu peste 50.000 de volume, o sală de sport, două terenuri de sport, o cantină cu capacitatea de 200 de elevi/tură, trei cămine internat cu capacitatea de 600 de elevi, o sală de conferinţe cu 150 de locuri, patru laboratoare de Informatică şi un laborator de tehnică de calcul dotate cu 110 calculatoare conectate în reţea şi la internet.

Ofertă educaţională

diversificată

Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamţ este recunoscut pentru oferta educaţională bogată. Unitatea funcţionează cu urmţtoarele nivele de şcolarizare: liceu zi, seral şi cu frecvenţă redusă, învăţământ profesional de 3 ani şi şcoală postliceală  finanţată de stat.

„Ţinându-se seama de caracteristicile zonei, de condiţiile social-economice specifice şi de necesitatea valorificării bazei didactico-materiale bune de care dispune şcoala, domeniile de pregătire s-au diversificat. Se şcolarizează elevii în noile domenii şi calificări solicitate de piaţa muncii: protecţia mediului, chimie industrială, industrie alimentară, textile-pielărie, construcţii şi lucrări publice, mecanică, electronică şi automatizări“, a precizat profesoara Mariana Paleu.

Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamţ este singura unitate de învăţământ din judeţ care a implementat învăţământul profesional de tip dual. Prima astfel de clasă a fost creată în anul 2017, cu sprijinul societăţii RIFIL SA, iar de la toamnă, graţie colaborării cu aceeaşi firmă, va mai fi înfiinţată o clasă, cu 28 de locuri, în calificarea profesională „filator“. Avantajele acestui tip de învăţământ sunt incontestabile: elevii primesc burse profesionale în valoare de 200 de lei pe lună şi burse suplimentare (tot 200 de lei pe lună) din partea RIFIL SA; elevilor li se oferă o masă caldă pe zi, pe perioada practicii, le sunt decontare cheltuielile de transport şi beneficiază de tutori de practică; nu în ultimul rând, la absolvire vor avea locuri de muncă asigurate.

„Cartianu“ nu duce lipsă de olimpici

„În fiecare an şcolar, elevii noştri se califică la olimpiadele naţionale la disciplinele de specialitate precum Protecţia mediului, Industrie alimentară, Industrie textilă, şi obţin în aceste competiţii premii şi menţiuni. Dar nu numai…“, susţine directoarea colegiului. Afirmaţiile sale sunt susţinute de rezultatele obţinute în acest an şcolar de elevi. La etapa judeţeană a olimpiadelor la disciplinelor tehnice, cartienii au bifat cinci premii I (Mihaela Alexandra Dascălu, Sorina Vasilica Nechita, Vasilica Lăcrămioara Dochiţa, Mădălina Ionela Podoleanu şi Denisa Elena Leonte), şase premii II, şapte premii III şi opt menţiuni.

Câştigătoarele premiului I au participat, mai apoi, la etapa naţională a olimpiadelor de profil. Au fost obţinute două menţiuni: Sorina Vasilica Nechita (clasa a XII-a, pregătită de profesoarele Mariana Paleu, Mo-nica Istrate şi Emilia Lupei) – la Olimpiada de Protecţia mediului; Mădălina Ionela Podoleanu (clasa a XII-a, pregătită de profesorii George Casian şi Ana Maria Agafiţei) – la Olimpiada de Industrie alimentară.

De remarcat că şi în 2016 cele două eleve s-au regăsit printre premianţii olimpiadelor naţionale de profil!

Însă, cel mai bun  rezultat obţinut în acest an şcolar de un elev de la „Gheorghe Cartianu“ – Ion Purcel, din clasa a XI-a – a fost obţinut la Olimpiada Naţională de Limba rusă: premiul al II-lea. Ion a bifat, la rându-i, a doua participare la olimpiada naţională.

Activităţi extraşcolare

În ceea ce priveşte acti-vităţile extracurriculare, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ are un număr foarte mare de cercuri şi cenacluri, are un ansamblu folcloric („Toporaşul“) recunoscut la nivel naţional, şi editează revista „Anotimpuri“ – care a ajuns la al 91-lea număr, fiind mereu premiată la faza naţională a Concursului Revistelor Şcolare.

În cadrul colegiului sunt organizate, periodic, expoziţii, concursuri şi sesiuni de comunicări ştiinţifice.

Elevii participă la multe acţiuni de voluntariat, în baza unor parteneriate încheiate cu Primăria Piatra-Neamţ, Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“, Asociaţia Antidrog etc.

„Prin multitudinea activităţilor extracurriculare organizate la nivel de şcoală, judeţean şi naţional s-au realizat relaţii profesionale, afective şi colegiale între elevi, cadre didactice, personal auxi-liar şi nedidactic încât nu ne sfiim să spunem că suntem marea familie Cartianu“, a conchis doamna profesoară Mariana Paleu. (Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.