Marţi dimineaţă, şoferii care au trecut prin sensug giratoriu de la „Vânătorul şi Pescarul“, pe bulevardul Decebal din Piatra-Neamţ, au avut parte de un spectacol mai puţin obişnuit, oferit de un individ care, după comportament, părea ori drogat ori cu afecţiuni psihice.
Evenimentul s-a petrecut pe la ora 8.20 şi a fost suprins de camera de bord a unui conducător auto. În imagini se vede cum bărbatul coboară dintr-o maşină (Mercedes de culoare neagră) aflată în mers, care intrase în giratoriu de pe bulevardul Decebal, dinspre Gostat către Petrodava, şi începe să se răstească la o maşină de la o şcoală de şoferi, care era în sens şi avea prioritate. Instructorul auto se dă jos şi încearcă să înţeleagă ce vrea individul, dar nu are cu cine vorbi. Apoi, acelaşi personaj se duce la maşina din care coborâse, în timp ce aceasta trece de sens aşteptându-l cu portiera stânga-spate deschisă.
La volan este o femeie în vârstă, care nu schiţează niciun gest să-l oprească pe individul furios. Bărbatul pare că vrea să urce în vehicul, însă se răzgândeşte, se îndreaptă sărind şi ţopăind spre maşina şcolii de şoferi şi începe să se bată cu pumnii în piept, precum fac gorilele în sezonul de împerechere. În tot acest timp traficul a fost blocat. Siderat, instructorul auto nu mai poate dect să-şi facă cruce la vederea manifestărilor sălbatice ale bărbatului.
Totul a durat vreo trei minute. La sfârşit, individul s-a urcat înapoi în Mercedes şi a plecat mai departe.
(Mihai SAVA)