Cinematograful Dacia, renovat de la A la Z

Data:

l Victor Purice propune schimbarea numelui în „Cinema mon amour“ l proiecţiile vor reîncepe vinerea viitoare

Intrat la începutul acestei luni în renovare, singurul cinematograf de stat din Piatra-Neamţ, bătrânul „Dacia“, îşi va redeschide porţile vinerea viitoare. Potrivit directorului Victor Purice, s-a depus şi încă se mai depune muncă asiduă pentru „schimbarea la faţă“ a sălii de proiecţie, lucru de care iniţiatorii sunt foarte mândri. „Am schimbat tot: de la capitonaj, şi până la tavan, mochetă, scaune sau instalaţ ii; totul este nou. Aşteptăm cu nerăbdare deschiderea de vineri, 30 iunie. Încă nu ştim cu ce vom începe proiecţiile, dar în mod sigur va fi o premieră“, a declarat Purice. În ceea ce priveşte costurile moderniză rii, investiţia este asigurată din fonduri proprii şi sponsorizări, iar cele 400 de scaune şi mocheta au fost aduse de la fostul cinematograf „Premiera“ din Piteşti, închis în 2014, la scurt timp după ce a fost renovat. O nouă faţă, un nou nume Şi, pentru că Cinema „Dacia“ începe o viaţă nouă, conducerea anunţă în premieră faptul că a propus Consiliului de Administraţie al R.A.D.E.F RomâniaFilm (proaspăt desemnat luna trecută) inclusiv schimbarea numelui acestuia. Dacă ideea lui Victor Purice va fi pusă în practică, cinematograful pietrean se va numi în curând „Cinema mon amour“, după pelicula cu acelaşi nume regizată de Tudor Giurgiu, care l-a făcut celebru în întreaga ţară, şi nu numai. De altfel, de la acest film – ce s-a dorit a fi un semnal de alarmă cu privire la situaţia tristă a cinematografiei de stat din România – a reînceput frumoasa poveste a „Daciei“ din Piatra- Neamţ: iniţial RADEF a decis dotarea sălii cu un sistem de proiecţie 3D, apoi au urmat mai multe premiere cu fast ale unor filme româneşti apreciate la festivalurile internaţionale iar acum, renovarea de la A la Z. (Roxana ZAHARIA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Turişti salvaţi de pe-un perete de stâncă în Cheile Şugăului

Două persoane au rămas blocate duminică seara în Cheile...

Rănită în incendiul care i-a distrus casa

O femeie în vârstă de 86 de ani, din...

3 CĂRȚI (discret dialog nocturn)

Piatra-Neamț, după 1989. Anticariatul din Bulevardul Republicii nr.6mirosea tandru...